NordNews
Avem ce spune

Platforma DA cere investigarea primarului transfug din satul Pelinia

Platforma Demnitate și Adevăr cere Procuraturii Generale investigarea sub aspectul coruperii active și pasive a primarului satului Pelinia, r. Drochia de către partidul „ȘOR”. Asta după ce jurnaliștii NordNews.md au scris că Titus Sărăteanu, ales pe listele Blocului „ACUM” (DA și PAS) a aderat la Partidul Politic „ȘOR”, informația fiind confirmată de serviciul de presă al PP„ȘOR”.

Potrivit unei postări pe o rețea de socializare, Platforma Demnitate și Adevăr anunță că retrage orice sprijin politic pentru primarul localității Pelinia, Titus Sărăteanu.

„Platforma DA atenționează că fenomenul coruperii politice a atins cote inimaginabile, care deformează consiliile locale și modelează viitoarele scrutine prin acțiuni, dincolo de limita legii, ale unor partide finanțate din surse obscure. Fenomenul coruperii politice a afectat întreg spectrul politic de la Parlament, consiliile raionale și locale, primari până la alegători de rând. Republica Moldova are nevoie de urgență de o soluție radicală pentru a dezrădăcina acest fenomen periculos.

Platforma DA va depune eforturi susținute pentru a curma acest fenomen, iar persoanele care vor deveni părtașe a acestor scheme vor fi deferite justiției.”

Jurnaliștii NordNews au încercat să obțină un comentariu de la primarul s.atului Pelinia, dar acesta nu a răspuns la telefon.

Amintim că Titus Sărăteanu a fost surprins de reporterii nordnews.md, în ajun de 8 martie, mai exact în data de 5 martie în apropierea primăriei satului, cum împărțea flori și ciocolate din partea PP „ȘOR” și felicita femeile.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata