
Partidul Platforma Demnitate și Adevăr își reiterează poziția de a-și asuma un guvern minoritar și cheamă partidele proeuropene și președintele RM la consutări. Apelul în acest sens a fost lansat în contextul în care decretul prezidențial, prin care în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru a fost desemnată repetat Natalia Gavrilița, a fost declarat neconstituțional, scrie jurnal.md.
De asemenea, Platforma DA cheamă la negocieri partidele proeuropene și președintele în vederea identificării unor soluții de ieșire din criza politică. „Respingem cu fermitate orice fel de narative propagandistice și manipulatorii care vor încerca să zădărnicească limpezirea situației politice din Republica Moldova prin instalarea unui guvern minoritar asumat de Platforma Demnitate și Adevăr”, mai spune Andrei Năstase.
Amintim că decretul președintelui Maia Sandu, prin care în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru a fost desemnată repetat Natalia Gavrilița, a fost declarat neconstituțional. Curtea a decis că, pentru a fi respectat articolul 98, alineatul 1 din Constituție, fracțiunile parlamentare și președintele Republicii Moldova trebuie să recurgă la noi consultări.
Ulterior Maia Sandu a declarat că viitorul RM poate fi decis doar de cetățeni, prin organizarea unor alegeri anticipate sau referendum.
Președintele a mai menționat că aceste acțiuni se impun deoarece în actualul Parlament nu există 51 de deputați care să susțină lupta anticorupție și că orice Guvern care va deranja schemele de corupție ale alianței Dodon-Șor-Plahotniuc va fi demis.