Polițiștii din Briceni au confiscat 10 tone de alcool

Polițiștii și procurorii din Briceni au depistat și confiscat 10 tone de alcool etilic în valoare de un milion de lei, care urmau să ajungă ilegal în Ucraina. Alcoolul era depozitat în rezervoarele din caroseria unui camion, care se afla de câteva zile pe teritoriul unui agent economic din satul Trebisăuți.

În urma perchezițiilor, polițiștii au depistat și ridicat 10 rezervoare cu capacitatea de 1000 de litri fiecare, pline cu o soluție de culoare străvezie cu miros specific de alcool etilic.

Ca urmare a cercetărilor s-a stabilit că automobilul aparține unui bărbat de 43 de ani, originar din Edineț, iar alcoolul urma să fie transportat prin contrabandă în Ucraina, eludând controlul vamal.

În acest caz au fost inițiată o cauză penală pentru tentativă de contrabandă, dar  și pentru transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor,  fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz.

Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de comitera unei asemenea infracțiuni riscă închisoare de la 3 la 10 ani.

leave a reply