
Ofițerul din cadrul Inspectoratului de Poliție Florești, Andrei Amarfii, răpit în dimineața zilei de 7 octombrie a fost eliberat. Acum, polițistul se află alături de familie în satul de baștină, Sănătăuca. Informația a fost confirmată pentru Nordnews de fiica acestui, dar și de angajați din cadrul primăriei din localitate. Potrivit informațiilor, bărbatul s-a întors acasă ieri seara și se simte bine.
Amintim că, Andrei Amarfii a fost răpit de către mascații așa-zisului KGB transnistrean ( ministerul securității de la Tiraspol). Incidentul a avut loc în zona de securitate, în orașul Camenca, din stânga Nistrului.
Soția polițistului a anunțat atunci conducerea IP Florești că noaptea mai multe persoane i-ar fi spart geamurile locuinței, iar despre acest fapt l-a anunțat pe soțul ei.
Ultimul, în vârstă de 41 de ani, angajat al IP Florești, a venit la fața locului, însă tot atunci, în curtea casei au dat buzna mai multe persoane mascate care aveau pe haine inscripția MGB.
Mascații l-au imobilizat pe polițist și l-au urcat într-un automobil, iar ulterior s-au deplasat într-o direcție necunoscută.
Între timp, Promo-LEX a venit cu detalii în legătură cu cele 4 persoane răpite în stânga Nistrului. Conform unui comunicat, în legătură cu Glijin Adrian, mama și soția acestuia afirmă că, încă nu cunosc absolut nimic despre el. Despre Minzarari Stanislav, de asemenea, nu există nici o informație.
Potrivit lui Alexandru Puris, cetățean al R.Moldova, el a fost reținut pe 08.10.2020, la orele 01:00, din propria casă din or. Camenca, de către persoane mascate. A fost încătușat, i s-a pus o glugă pe față, și fiind doar în lenjerie și șlapi, a fost urcat într-un microbuz și dus la Tiraspol, unde a fost deținut într-un Izolator al structurilor de securitate locale.
Între timp, la domiciliul acestuia din or. Camenca (stânga Nistrului) colaboratorii structurilor de securitate au desfășurat percheziții în prezența tatălui, care suferă de probleme cardiace. Perchezițiile au început în jurul orelor 03:00 și au durat 2-3 ore. Colaboratorii structurilor de securitate au confiscat: computer, laptop, telefon, bani (aproximativ 6000 lei MDL, 2000 ruble RMN); și alte surse de stocare a informației.