NordNews
Avem ce spune

Premierul României, despre avioanele contrabandiștilor: Soluția e să discutăm acest subiect la Consiliul Suprem de Apărare a Ţării

Premierul României, Florin Cîțu, a reacționat la situația controversată privind avioanele contrabandiștilor care au intrat nedetectate pe teritoriul României. „Am propus să ducem această discuţie în CSAT”, a afirmat prim-ministrul, care a anunțat că a discutat cu miniştrii de resort şi a fost asigurat că se vor suplimenta resursele, scrie Digi24.ro.

Întrebat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, ce șanse are România să intre în Schengen, când avioanele contrabandiştilor intră în ţară nedetectate, premierul Florin Cîțu a răspuns: „Am discutat de fiecare dată cu miniştrii de resort, m-au asigurat că alocă mai multe resurse şi că vor veni cu soluţii în perioada următoare”.

Prim-ministrul doreşte ca problema contrabandei să fie abordată în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, astfel încât o soluţie să fie implementată cât mai rapid.

„Pe partea de ANAF, de exemplu, acolo este acea problemă cu scanerele şi tot avem o discuţie. Eu am propus de fiecare dată – şi cred că până la urmă asta e soluţia – să ducem această discuţie în CSAT şi acolo să găsim o soluţie care să fie implementată cât mai rapid”, a spus premierul.

Premierului i-a fost semnalat şi cazul drogurilor descoperite în urmă cu o lună, în cutii de banane, într-un depozit din Ilfov – transport care ar fi trecut de portul Constanţa.

Totodată, Sindicatul Europol a cerut, miercuri, intervenţia CSAT, după ce autorităţile din Republica Moldova au anunţat că un avion al contrabandiştilor ucrainieni de ţigări ar fi intrat în spaţiul aerian românesc, fără a fi reperat. Ei au precizat că poliţiştii de frontieră nu au atribuţii pentru a repera şi opri astfel de avioane, chiar dacă luptă împotriva contrabandei. Anul trecut au fost oprite peste 56 de milioane de ţigări.

Patru bărbați au fost reținuți în cadrul anchetei privind avionul de mici dimensiuni care transportase țigări de contrabandă în România, au comunicat, miercuri, polițiștii de frontieră din Republica Moldova. Alți doi au reușit să fugă în momentul intervenției în forță și sunt căutați.

1 Comentariu
  1. Solon spune

    Cât de fragile sunt unele frontiere. Acum a fost vorba de unele țigări… Dar dacă era altă încărcătură ????

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"