NordNews
Avem ce spune

Președinta Sandu comentează solicitările lui Voronin și Usatîi pentru funcția de prim-ministru

Președinta Maia Sandu susține că o eventuală candidatură pentru funcția de prim-ministru va duce la amânarea alegerilor parlamentare anticipate. Reacția vine după ce marți seara liderul PCRM, Vladimir Voronin, i-a cerut președintei să-l desemneze la funcţia de prim-ministru, același lucru fiind solicitat și de liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, care se declară sigur că nu va primi încrederea deputaților, declanșând astfel procesul de dizolvare a Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate, scrie zdg.md.

Cu toții înțelegem că R. Moldova are nevoie de un Guvern serios și cu sprijin sănătos în Parlament ca să poată să rezolve problemele mari cu care se confruntă cetățenii. Problema majoră este lipsa sprijinului sănătos din partea unei majorități parlamentare. Orice nominalizare la funcția de premier ar conduce la amânare alegerilor parlamentare și sper că cei care și-au exprimat intenția pentru această funcție să nu fie pentru această amânare”, a comenta Maia Sandu.

Președinta spune că cea mai scurtă cale de dizolvarea a Parlamentului ar fi ca magistrații Curții Constituționale să se pronunțe pozitiv pe sesizarea deputaților PAS, care vor să știe dacă instituția se poate autodizolva.

Așa cum spun toate formațiunile, este nevoie de anticipate și noi vom merge la cea mai scurtă și cea mai sigură. Așteptăm că vedem ce spune CC pe propunerea de autodizolvare a Parlamentului, fiind cea mai simplă cale. Dacă CC va spune altceva, vom veni cu o soluție”, a mai spus președinta Maia Sandu.

În cadrul unei emisiuni de la N4, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a propus să fie desemnat de președinta Sandu la funcția de prim-ministru, precizând că nu mai are „răbdare” să vadă ce se întâmplă în țară.

Spuneţi-i Maiei Sandu să mă înainteze la funcţia de prim-ministru şi să vedeţi ce fac eu din ei toţi – şi din Parlament, şi din toţi. Eu nu mai pot răbda. Ori fac altceva, ori trebuie să-i pun pe toți să lucreze”, a spus Vladimir Voronin.

Întrebat dacă analizează asta în serios, Voronin a spus: „O să mă gândesc, o să mă consult, dar acum nu sunt alte variante decât să scăpăm de această lepădătură de Parlament şi de această mafie banditească”.

Tot marți seara, liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a spus că îi va propune președintei Maia Sandu să îl desemneze pentru funcția de prim-ministru al țării. Acesta spune că a decis să meargă la acest pas fiind sigur că nu va primi încredere din partea deputaților, astfel fiind demarat procesul de dizolvare al Parlamentului și organizarea alegerilor parlamentare anticipate.

Usatîi a declarat în cadrul unei emisiuni că, după ce președinta Sandu va reveni la Chișinău de la Kiev va solicita o întrevedere cu aceasta, pentru a-i propune să fie desemnată candidatura sa pentru funcția de prim-ministru.

„Îi voi propune să ne întâlnim și să mă desemneze candidat (la funcția de prim-ministru – n.r.). Să vedeți ce față vor avea Greceanîi, Bătrîncea și Țîrdea. Ei vor vota chiar și pentru un scaun, doar să nu fie dizolvat Parlamentul, dar pentru mine ei nu vor vota. Nici PAS nu va vota. (…) Usatîi vrea să fie candidatul care nu va primi votul deputaților”, a spus acesta.

Președinta Sandu a semnat la 31 decembrie decretul prin care l-a desemnat ca premier interimar pe Ministrul de Externe, Aurel Ciocoi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata