Președintele Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul RM și-a dat demisia

Deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, a demisionat astăzi din funcția de președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul R. Moldova, scrie Ziarul Național.

„Mi-am depus astăzi demisia din funcția de președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități din cadrul Parlamentului. Nu cred că PD și PSRM, cei care au constituit o nouă majoritate parlamentară, își doresc în realitate să realizeze o reformă autentică a justiției. Dar să promovez legi care, indiferent ce se va scrie în ele, nu vor aduce nimic bun sistemului de justiție din R. Moldova, nu sunt de acord. Sunt sigur că se vor găsi suficiente persoane care să bifeze adoptarea acestor proiecte”, a menționat Litvinenco.

Menționăm că deputații socialiști și democrați au demis săptămâna trecută Guvernul Sandu și i-au acordat vot de încredere Cabinetului Chicu.

leave a reply