NordNews
Avem ce spune

Președintele COP26: „Acum e momentul adevărului”

Preşedintele conferinţe pentru climă COP26 de la Glasgow, Alok Sharma, a făcut apel la delegaţi să accepte proiectul de declarație difuzat sâmbătă, despre care spune că este „echilibrat” şi „face cu adevărat lucrurile să avanseze pentru toată lumea”, scrie digi24.ro.

„Acum e momentul adevărului”, a spus Sharma, în condițiile în care declarația trebuie agreată de toate cele 197 de părți prezente la conferință.

„Toată lumea a putut să se exprime şi sper că toţi colegii mei vor aprecia ceea ce este pe masă”, a declarat Sharma în cadrul sesiunii plenare, relatează Reuters, citată de Agerpres.

El a făcut aceste declaraţii după o oră de discuţii în mici grupuri între delegaţi veniţi din lumea întreagă în diferite puncte ale sălii, în contextul în care a încercat în zadar să deschidă sesiunea.

Vizibili în centrul discuţiilor animate au fost în special emisarul american pentru schimbare climatică John Kerry şi vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans, notează AFP.

„Nu toate aspectele vor fi primite favorabil de toţi”, a spus Sharma despre text, într-o scurtă alocuţiune înainte de a da un răgaz de 45 de minute suplimentare delegaţilor.

„Intenţia mea este să punem capăt acestei COP în după-amiaza asta”, a spus el pe un ton ferm, în contextul în care cea de a 26-a conferinţă privind clima organizată la Glasgow, în Scoţia, trebuia să se încheie vineri, după două săptămâni de discuţii desfăşurate zi şi noapte. A fost însă prelungită pentru că nu s-a ajuns la un acord.

China și India au exprimat deja poziții care arată că lucrurile nu s-ar putea petrece așa cum dorește Sharma.

Reprezentantul Chinei, țara cu cele mai mari emisii de CO2, a spus că „există încă diferențe pe unele aspecte, iar în prezent acest text nu este perfect”. El a adăugat însă că China nu vrea noi negocieri pe declarația comună, ci „câteva mici modificări”.

Delegația Indiei se opune pasajelor din text care prevăd eliminarea treptată a utilizării combustibililor fosili.

„Fiecare țară își va atinge propriile ținte de emisii în ritmul său”, a spus reprezentantul Indiei, adăugând că țările în curs de dezvoltare au dreptul la cota lor din bugetul global de carbon.

„Cum se poate aștepta cineva ca țările în curs de dezvoltare să facă promisiuni despre cărbune și combustibili fosili?”, a întrebat negociatorul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"