NordNews
Avem ce spune

Preşedintele Dodon şi 20 de deputaţi, vizaţi în controale iniţiate de către ANI

Preşedintele Igor Dodon, 20 de deputaţi şi alte persoane cu demnitate publică au fost vizate în controalele iniţiate de Autoritatea Naţională de Integritate în prima jumătate a anului curent. Faţă de aceştia încă nu a fost finalizată procedura de verificare şi nu există un act de constatare a încălcărilor, scrie tv8.md

Potrivit ANI, în cele mai multe cazuri, au fost iniţiate controale faţă de parlamentari pentru verificarea averii.
Controale au fost iniţiate şi faţă de un secretar de stat, un membru al Consiliului Magistraturii, 14 procurori, cinci judecători, patru președinți de raioane, trei vicepreședinți, 23 primari şi un viceprimar.
Totodată, în atenția inspectorilor de integritate au fost și alte persoane în funcții publice -19 funcționari publici, 31 funcționari cu statut special, 40 de consilieri locali, 32 de conducători ai instituțiilor publice, 1 director adjunct al unei instituții publice, 1 membru al Consiliul Observator al IPNA Teleradio –Moldova.
Inspectorii de integritate au întocmit aproape 200 de procese-verbale de inițiere a controlului privind respectarea regimului juridic al averii și intereselor personale, al conflictelor de interese, al incompatibilităților, restricțiilor și limitărilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"