Președintele Igor Dodon se află la Otaci și le-a promis oamenilor că li se vor oferi spații locative

Maraton Ocnita

Igor Dodon a declarat pentru ProTV că se va discuta la ședința guvernului de ce nu s-au prevenit astfel de situații.

„Este necesar să facem o inspecție în toată țara. Sunt case vechi. A fost distrus, practice, tot, când a apărut apa și umezela. S-au demolat niște pereți pe interior, pentru ca oamenii să-și refacă apartamentele, chiar la etajele de jos.

De asemenea, Igor Dodon a afirmat că statul trebuie să asigure familiile care au avut de suferit cu noi spații locative.

„Soluția este fiecare dintre cele 36 de familii care au fost evacuate – 51 de persoane, dintre care 11 copii – să fie asigurate cu spații locative. Eu consider că statul trebuie să recupereze. Să decidă ce vrea cumpere apartamente sau să construiască case, fiecare să ia decizia”.

Potrivit constatărilor preliminare, la edificarea construcției au fost admise încălcări, dar nu se poate spune cu exactitate dacă anume acestea au dus la prăbușirea imobilului. Mai ales că, în urma ploilor torențiale din ultima perioadă, subsolul blocului a fost inundat.

Contactat de IPN, Piotr Grosu, specialist în construcții din cadrul Primăriei Otaci, a declarat că oamenii au semnalat, încă acum câteva zile, fisuri în pereții casei. Specialiștii au efectuat verificări și le-au recomandat să părăsească imobilul. Ieri, după efectuarea verificărilor suplimentare, administrația orașului a dispus evacuarea forțată a locatarilor.

La fața locului sunt așteptați experți din Ocnița, dar și de la Chișinău, care se vor expune referitor la cauzele prăbușiri blocului locativ.

leave a reply