NordNews
Avem ce spune

Președintele Maia Sandu și-a numit consilierul în domeniul politicii externe

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a semnat decretul de numire a Cristinei Gherasimov în funcția de Consilier în domeniul politicii externe. Anunţul a fost făcut de instituția prezidențială, scrie zdg.md. 

Cristina Gherasimov a studiat la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Relaţii Internaţionale Ştiinţe Politice şi Administrative, deține două masterate în Relații Internaționale și Studii Europene. Totodată, aceasta deține un doctorat în științe politice de la Universitatea Rutgers din New Jersey.

Consiliera noului președinte a administrat Indicele Anticorupție în Domeniul Apărării la Transparency International Defense and Security Program (UK) și a lucrat ca analist in cadrul Programului Rusia și Eurasia la Royal Institute of International Affairs, Chatham House, în Marea Britanie. Actuala consilieră a Maiei Sandu mai activat ca Expert senior pentru sprijin acordat Parteneriatul estic și a fost specialistă în granturi, coordonator de programe a Institutului pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale Viitorul din R. Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata