NordNews
Avem ce spune

Președintele PNL Diaspora – R.Moldova, numit secretar de stat la DRRM: Provocările sunt pe măsură, iar angajamentul meu va fi total

Președintele PNL Diaspora – R.Moldova, Adrian Dupu, și-a încheiat mandatul de secretar de stat al Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor din România și a preluat funcția de secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României, scrie deschide.md

Astfel, acesta își propune să pună umărul la apropierea dintre cele două state și să promoveze proiecte care să întărească relația dintre cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului.
„Primăvara începe cu o nouă provocare. Mă simt onorat să preiau de astăzi funcția de secretar de stat al Departamentului pentru relația cu Republica Moldova. Mă bucur că voi avea ocazia să imi folosesc experiența pe care am acumulat-o în Republica Moldova pentru a putea pune umărul la apropierea dintre cele două state. În această perioadă dificilă pentru întreaga lume, este mai important ca niciodată ca România să fie aproape de Republica Moldova și să promoveze proiecte care să întărească relația deosebită dintre cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului. Sunt foarte multe de făcut, provocările sunt pe măsură, iar angajamentul meu va fi total”, scrie Adrian Dupu pe pagina sa de Facebook.
Adrian Dupu vine în funcția de secretar de stat al DRRM în locul Anei Guţu, fost deputat în Parlamentul R.Moldova, prim-vicepreşedinte al Partidului Unităţii Naţionale.
Adrian Dupu este originar din Iaşi, România. A activat timp de șase ani în Guvernul Germaniei. A deținut funcția de secretar de stat din Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor în Guvernul României. Este absolvent al unui MBA la una dintre cele mai prestigioase facultăți de business din Germania, EBS Business School, fiind primul român care a studiat acolo.
La alegerile prezidențiale din România, Klaus Iohannis a câștigat în Republica Moldova un scor uriaș, de 97%, în urma campaniei electorale care a fost coordonată în stânga Prutului de Adrian Dupu.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata