NordNews
Avem ce spune

Președintele R.Moldova a avut o discuție cu șefa ANI: Oamenii cer ca instituția să verifice averile demnitarilor de rang înalt

Președintele R.Moldova Maia Sandu a avut astăzi o întâlnire cu Președintele Autorității Naționale de Integritate, Rodica Antoci. Discuția s-a axat pe problemele cu care se confruntă ANI și despre măsurile care pot fi luate pentru ca instituția să devină pe deplin funcțională, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Maiei Sandu, scrie deschide.md

„Am întrebat despre stadiul la care se află controalele inițiate în privința demnitarilor înalți și din ce motiv durează atât de mult. Am întrebat de ce nu se prioritizează activitatea așa încât, în primul rând, să fie cercetați demnitarii de rang înalt față de care există suspiciuni majore că au averi care nu pot fi justificate prin raportare la veniturile declarate și, doar apoi, primarii și alți funcționari publici”, se mai arată în postare.

În cadrul discuției, șeful statului a accentuat că „așteptările cetățenilor față de ANI sunt legitime și anume oamenii cer ca instituția să efectueze rapid și eficient verificarea averilor demnitarilor de rang înalt față de care există suspiciuni”.

Totodată, Sandu menționează că, în calitate de președinte, va sprijini inițiativele de fortificare a capacităților ANI și va facilita dialogul interinstituțional, pentru ca ANI să-și îndeplinească cu adevărat misiunea în fața cetățenilor – prevenirea corupției și asigurarea integrității în rândul demnitarilor și funcționarilor publici.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata