Astăzi urmează să aibă loc prima rundă de „consultări comune” între liderii celor mai mari formațiuni politice care au acces în Parlament. Aceasta ar urma să aibă loc sub egida președintelui Igor Dodon. Evenimentul va avea loc la ora 12.00, la Reședința de Stat, scrie deschide.md
La eveniment ar putea fi prezenți doar reprezentanții Partidului Socialiștilor și Partidului Democrat. Liderii blocului ACUM (PPDA și PAS) au declarat că nu vor participa la un asemenea eveniment, venind cu o invitație de alternativă către deputații „necontrolați de regimul oligarhic” pentru orele 10.00 la Parlament.
Igor Dodon a declarat anterior că este gata să modereze consultările bilaterale ale liderilor de partid. Potrivit lui, sarcina sa principală este de a crea condiții pentru organizarea negocierilor directe dintre conducătorii celor mai mari partide parlamentare.
Acesta și-a reiterat disponibilitatea de a aproba crearea unei majorități parlamentare din fracțiuni parlamentare, însă fără utilizarea șantajului, amenințărilor sau cu „transfugi”.
Amintim că, dacă timp de trei luni Parlamentul nu va putea vota nicio lege, președintele Republicii Moldova poate recurge la dizolvare, anunâțând alegeri anticipate.
Acum o săptămână, reprezentanții principalelor partide parlamentare au avut o primă înrevedere cu Dodon, care i-a îndemna să se așeze la masa de negocieri. Totodată, șefului statului a anunțat că următoarea rundă de discuții în acest format va avea loc la începutul lunii aprilie.
Președintele Rep.Moldova așteaptă azi PSRM, PDM și ACUM la prima rundă de „consultări comune”

Articolul precedent
Următorul articol