NordNews
Avem ce spune

Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier va vizita Republica Moldova. Agenda evenimentelor

Președintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, va efectua, la invitația Președintelui Maia Sandu, o vizită oficială în Republica Moldova. Pe 29 septembrie, Președintele Frank-Walter Steinmeier va fi întâmpinat cu onoruri militare la Președinția Republicii Moldova, după care vor avea loc o serie de întrevederi cu Președintele Maia Sandu și cu membrii delegațiilor. 

Ulterior, Președintele Steinmeier se va întâlni cu Prim-ministrul Natalia Gavrilița și cu Președintele Parlamentului, Igor Grosu. În aceeași zi, Frank-Walter Steinmeier va inaugura, împreună cu Maia Sandu, Forumul de afaceri moldo-german.

În cadrul vizitei, Președintele Federal va vizita, de asemenea, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a Republicii Moldova și Colegiul de Inginerie din Strășeni. La fel, el va avea o discuție cu un grup de primari din satele și orașele unde au fost implementate proiecte sprijinite de Guvernul German. Pe finalul vizitei, cei doi președinți vor sădi câte un arbore la Grădina Botanică din Chișinău.

Lista evenimentelor:

29 septembrie

11.35-11.50 – Ceremonia oficială de întâmpinare a Președintelui Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier (Președinția Republicii Moldova)

13.35-14.05 – Declarații de presă ale Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și Președintelui Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier

14.10-14.15 – Președintele Frank-Walter Steinmeie va depune flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt

30 septembrie

13.45-14.00 – Plantarea arborilor la Grădina Botanică din Chișinău.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata