Cortegiul președintelui Igor Dodon a fost implicat într-un accident rutier pe traseul Strășeni – Călărași. Informația a fost confirmată de către Inspectoratul General al Poliției, scrie cotidianul.md
Conform șefului Serviciului Protecție și Pază de Stat, Anatolie Golea, în accident au fost implicate două autoturisme ale SPPS.
Acesta declară că președintele s-a ales cu doar câteva traumatisme ușoare.
Un martor ocular a comunicat pentru cotidianul.md că în mașina inversată se afla Igor Dodon, un copil de aproximativ 10 ani, o bătrână și doi bodyguarzi. Mai întâi a fost scos copilul, bătrâna, iar ulterior Igor Dodon. Sursa ne-a mai spus că Mercedesul președintelui s-a ciocnit cu un camion.
Igor Dodon și celelalte victime ale accidentului au fost duse de la fața locului cu un microbus „Sprinter”, oprit pe marginea drumului, nu cu ambulanța.
Sursa nu știe dacă victimele au fost transportate la spital, dar susține că Dodon era doar speriat – la prima vedere, pe corpul acestuia nu se vedeau traumatisme grave.
![]()