NordNews
Avem ce spune

Președintele unei secții de votare din Rusia, acuzată de organizarea transportării alegătorilor

În cadrul conferinței de presă dedicate votului în străinătate, Realitatea.md a întrebat Comisia Electorală Centrală dacă au existat deja sesizări despre posibile încercări de fraudare a alegerilor prezidențiale în diasporă. Potrivit lui Dorin Cimil, astfel de sesizări vin permanent, iar ultima se referă la diaspora din Rusia, informează realitatea.md

„Sesizări sau informații despre iregularități vin permanent. Noi le examinăm și oferim răspunsuri prompte. În ziua de ieri s-a prezentat o informație despre tentativa de organizare a alegătorilor către secțiile de votare în Rusia. Am luat măsurile necesare pentru a preîntâmpina astfel de situații, cu referință la un funcționar electoral care nu are atribuțiile corespunzătoare și vom fi pe parcurs foarte atenti la asemenea fenomene. Vom reacționa cu tot instrumentariul juridic și operațional în sensul dat”, a declarat președintele CEC, Dorin Cimil, în cadrul unei conferințe de presă.

Amintim că pe 1 noiembrie se vor desfășura alegerile prezidențiale în Republica Moldova.

În Rusia sunt organizate 17 secții de votare.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata