NordNews
Avem ce spune

Prețul la gaz – mărul discordiei între opoziție și guvernare

Executivul are la dispoziție 30 de zile pentru a negocia un contract cu Federația Rusă favorabil cetățenilor Republicii Moldova. În același timp, trebuie să găsească soluții pentru a oferi compensații cetățenilor cu venituri modeste. O spun reprezentanții puterii, după anunțul vicepremierului Andrei Spînu privind prelungirea contractului cu Gazprom cu o lună. De cealaltă parte, opoziția pasează toată responsabilitatea unui tarif majorat pentru consumatorii finali către guvernarea PAS, notează IPN.

Reprezentanții PAS spun că Republica Moldova a obținut un răgaz de 30 de zile, timp în care Guvernul se va implica în negocierile cu Gazprom. Vicepremierul Andrei Spînu va pleca la Sankt Petersburg, unde vor fi negociate prevederile noului contract de achiziție a gazului.

„Rolul Guvernul în viitoarele săptămâni va fi să negocieze un nou contract. În general, trebuie să negocieze MoldovaGaz, noi trebuie să evităm implicarea politicului în negocierile unor contracte economice. Problema cu MoldovaGaz este cum a fost obținut pachetul majoritar, dar și aici vor exista investigații din partea Guvernului, pentru că acum Gazprom negociază singur cu sine”, a spus deputatul PAS Lilian Carp în cadrul emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.

Opoziția dă exemplul mai multor state europene care au negociat contracte avantajoase cu Federația Ruse și-i cere guvernării PAS să-și asume un eventual eșec al negocierilor cu Moscova.

„Unele țări europene, cum ar fi Ungaria, Slovenia, plătesc de 3 ori mai puțin decât Republica Moldova și au contracte de lungă durată, de până la 15 ani. Asta înseamnă că Guvernule lor proeuropene sau proruse negociază eficient. Dacă majoritatea parlamentară nu ia în considerare propunerile noastre, proiectele noastre și ignoră opoziția, asta înseamnă că toată responsabilitatea este a lor ”, a spus deputatul Partidului „Șor” Marina Tauber.

Comentatorii politici spun că deși prețul la gaz ar trebui să fie unul strict economic, totuși aspectele geopolitice prevalează, concernul Gazprom fiind folosit de Moscova în calitate de bâtă politică.

„Inevitabil, va fi majorat tariful pentru cetățeanul de rând. Guvernarea va trebui să se gândească la măsurile compensatorii pentru cetățenii cei mai vulnerabili. Gazul pe care-l furnizează Federația Rusă nu este unul pur economic, este unul geopolitic, iar Guvernul n-are cum să se eschiveze de la negocieri. Miniștrii noi care au venit nu au experiență instituțională în ceea ce privește negocierea cu Federația Rusă, noi nici măcar n-avem ambasador la Moscova”, a spus comentatorul politic Anatol Țăranu.

„Federația Rusă îi va impune Republicii Moldova condiții și aceste condiții vor fi legate, inclusiv, de Ucraina. De exemplu, dacă se va dori un preț preferențial, ni se va propune ca acest gaz să nu treacă prin Ucraina, ci prin Turcia. Discuțiile ar trebui să fie strict economice, dar nu sunt, de asta Guvernul trebuie să se implice și să încerce să țină tariful pentru consumatorul final sub control”, a spus comentatorul politic Ion Tăbârță.

Conform contractului prelungit cu Gazprom, prețul de achiziție a gazului stabilit pentru luna octombrie este de 790 de dolari per mia de metri cubi. Potrivit vicepremierului Andrei Spînu, prețul va fi recalculat în urma înțelegerilor la care se va ajunge cu partea rusă până la sfârșitul lunii octombrie.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata