NordNews
Avem ce spune

Prezidențiale Belarus: Poliția afirmă că situația este sub control după confruntările de duminică seara

Forţele de ordine deţin „controlul asupra situaţiei” în Belarus, unde manifestaţii neautorizate au fost dispersate violent după alegerile prezidenţiale tensionate desfăşurate duminică, informează agenţia oficială de ştiri Belta, citată de AFP, transmite agerpres.ro.
„Poliţia controlează situaţia în legatură cu acţiunile de masă neautorizate”, a declarat ministerul de interne de la Minsk, conform Belta.
În capitală, poliţia a folosit grenade fumigene, asurzitoare şi gloanţe de cauciuc împotriva câtorva mii de manifestanţi care protestau împotriva anunţării victoriei preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere în ultimii 26 de ani, şi în sprijinul opoziţiei conduse de Svetlana Tihanovskaia, participantă şi ea la scrutinul prezidenţial.

Potrivit mai multor instituţii de presă, inclusiv Radio Europa Libera/Radio Libertatea, confruntările s-au soldat cu victime în rândul manifestanţilor.
Conform acestor surse, mitinguri ale susţinătorilor opoziţiei, marcate de intervenţii în forţă ale forţelor de ordine, au avut loc şi în alte oraşe din Belarus (Brest, Pinsk, Gomel şi Grodno).
Protestele au izbucnite după anunţarea rezultatelor unui sondaj oficial realizat la ieşirea din secţiile de votare care îl dau învingător cu 79.7 % pe actualul preşedinte Aleksandr Lukaşenko.
Conform acestui sondaj, candidata opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, a obţinut 6.8%, după o campanie electorală marcată de o mobilizare importantă a populaţiei în sprijinul unui candidat al opoziţiei, eveniment singular în istoria recentă a acestei foste republici sovietice.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata