Primele reacții după lansarea filmului „AQUAMAN”

Filmul „Aquaman” a avut, în sfârșit, premiera mondială, iar criticilor li s-a permis să-și publice părerile despre lung-metraj pe rețelele de socializare. Mulți s-au temut să nu aibă de-a face cu un nou „Suicide Squad” sau „Justice League”, însă feedback-ul este unul pozitiv.

Jurnaliștii care au participat la primele vizionări ale filmului „Aquaman” au așteptat cu nerăbdare ocazia de a-și împărtăși gândurile online. În timp ce recenziile complete sunt încă sub embargo, criticii au primit dreptul de a scrie, pe scurt, pe rețelele de socializare impresiile despre filmul cu Jason Momoa.

Ridicarea timpurie a acestui tip de embargo ar putea fi o veste foarte bună pentru „Aquaman”. De obicei, dacă un studio este îngrijorat de recenziile negative pe care le-ar putea primi o peliculă, asteaptă cu câteva ore înainte ca filmul sa fie lansat oficial pentru a permite publicarea articolelor. În acest fel, studioul se asigură ca potențialii cumpărători de bilete nu vor avea prea mult timp să citeasca opiniile negative și să se răzgândească.

Văzând însă ca reacțiile bune la „Aquaman” se înmulțesc în mediul online, Warner Bros. și DC nu pot decât să se bucure de viitorul profit al peliculei cu Jason Momoa.

Și pentru că am scris că opiniile sunt, în general, pozitive, iată doar cateva exemple de scurte recenzii scrise de criticii de film pe Twitter:

„Sunt momente în care am simtit că Aquaman e puțin cam prea lung, dar are atât de multe de prezentat și trebuie să construiască lumea izolată a adancurilor. E un film uriaș, epic, unic, plin de stil, cu secvențe spectaculoase de acțiune. Nu s-a lansat oficial, însă abia aștept să văd mai multe de la Wan, Momoa și echipa”, a scris Brandon Davis.

„Aquaman e grozav. Regizorul James Wan a realizat un film unic despre originile acestui super-erou. E o pelicula fanatsy, dar care tratează bine temele familiei și descoperirii. Din punct de vedere vizual, totul e incredibil. Jason Momoa e foarte tare în rolul lui Arthur Curry”, a continuat Davis.

„Pe scurt, mi-a plăcut la nebunie Aquaman. E un film cu super-eroi de la cap la coadă, cu scene iconice de acțiune și efecte vizuale spectaculoase. Momoa dă un suflu nou personajului, iar Wan reușește să îmbine cu brio elementele tradiționale specifice unui blockbuster și să aducă și o doză de modernism”, a scris Paul Shirley.

„Probabil îi va supăra pe unii, dar Aquaman e cel mai bun film Marvel pe care l-a facut DC până acum. Nu înseamnă că urmărește exact aceeași formulă, dar este un film care îți asumă ce e și știe ce și cui vinde. Nu e nicio criză de identitate la mijloc”, a încheiat Paul Shirley.

Cât despre cei care au mai găsit și minusuri, Mike Rougeau scrie: „Mă gândesc de o saptămână la Aquaman. Nu e un film perfect, dar e antrenant și amuzant. Momoa și Patrick Wilson sunt geniali. Lung-metrajul e pur și simplu nebun, nu mi-a venit să cred cât de grandios, creativ și nebun devine. Clar trebuie să-l mai vad o dată”.

 

 

 

 

 

 

leave a reply