NordNews
Avem ce spune

Principalele probleme de ordin economic și social din Moldova sunt cauzate de pandemia de COVID-19 și seceta din acest an

Centrul Analitic Independent „Expert-Grup” a lansat astăzi, 20 octombrie, Raportul de Stare a Țării 2020 (RST 2020) – o analiză complexă a situației economice și sociale din Republica Moldova. Raportul, lansat în cadrul celei de-a opta ediții a Conferinței MACRO, scoate în evidență principalele probleme de ordin economic și social, cauzate de pandemia de COVID-19 și seceta din acest an, zdg,md.

„Nicio țară nu a fost scutită de impactul negativ al pandemiei de Covid-19, dar există țări care au fost mult mai vulnerabile. Republica Moldova este una dintre aceste țări. Conferința MACRO 2020 și Raportul de Stare a Țării vine cu recomandări despre cum poate fi îmbunătățită reziliența economică pentru a nu permite o degradare și mai mare a situației sociale”, a declarat Juliane Schulte, reprezentanta Friedrich-Ebert-Stiftung în România și Republica Moldova.

Potrivit Raportului de Stare a Țării 2020, Republica Moldova a intrat nepregătită în pandemia de COVID-19. La începutul acestui an, țara noastră se afla pe poziția 86 din 141 de state ale lumii la capitolul competitivitate; pe locul 87 din 180 de țări conform Indicelui libertății economice și pe locul 120 din 180 de țări, conform Indicelui de percepție a corupției. Astfel, problemele de ordin economic și social cauzate de criza pandemică nu au făcut altceva decât să accentueze vulnerabilitățile Republicii Moldova în raport cu principalii indici de determinare a stării țării.

„Republica Moldova a intrat în pandemia de Covid-19 slăbită și vulnerabilă, având în vedere că exporturile au început să scadă încă în noiembrie 2019, deficitul bugetar prognozat era de 3%, economia avea un nivel scăzut de competitivitate și de libertate economică, iar corupția era înaltă. Firmele și companiile aveau rezerve financiare insuficiente și acces limitat la credite, nivelul de digitalizare era scăzut, iar furnizorii și piețele erau slab diversificate. Gestionarea ineficientă a pandemiei de către autorități a agravat și mai mult situația, deficitul bugetar prognozat putând să ajungă la 8-10 la sursă, mărind astfel decalajul de dezvoltare față de alte țări din regiune și slăbind și mai mult încrederea populației în stat”, a declarat Adrian Lupușor, directorul executiv al Centrului Analitic Independent „Expert-Grup.

Autorii raportului au constatat că în ultimul an, R. Moldova și-a înrăutățit poziția la nivel mondial în comparație cu alte state din Europa Centrală și de Est și a stagnat în raport cu statele vecine România și Ucraina. Concluzia a fost făcută după analiza scorurilor țării în funcție de următorii indici internaționali de evaluare a stării unei țări: PIB pe capita, Indicele Global al Competitivității, Indicele Dezvoltării Umane și Indicele Percepției corupției.

O altă constatare a Raportului de Stare a Țării este că în ultimul an s-a acutizat și criza cronică de neîncredere între populație și guvernare, iar acest lucru a dus la sporirea gradului de ignoranță a oamenilor față de măsurile de atenuare și gestionare a pandemiei. În același timp, Guvernul nu a reușit să elaboreze un program complex anticriză pentru populație și mediul de afaceri.

Pe lângă criza pandemică, în 2020, Republica Moldova a fost afectată și de o secetă severă, iar suprapunerea acestor două crize va genera o scădere cu până la 7,5% a economiei naționale, ceea ce va duce la o recesiune mai mare decât cea din anul 2009, prognozează autorii Raportului de Stare a Țării 2020.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata