NordNews
Avem ce spune

Procuratura a pornit un dosar penal pe faptul expulzării profesorilor turci

Procuratura municipiului Chişinău a iniţiat, astăzi, o cauză penală pe faptul excesului de putere sau depăşirii atribuţiilor de serviciu, comis de angajaţ ai Biroului Migraţie şi Azil al MAI şi ai Serviciului de Informaţii şi Securitate în cazul declarării drept persoane indezirabile şi îndepărtarea de pe teritoriul Republicii Moldova a celor şapte profesori turci.
Temei pentru pornirea respectivei cauze penale au servit materialele anchetei de serviciu, efectuate de SPIA al MAI, precum şi hotărârea de condamnare a statului nostru la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) pentru încălcarea drepturilor cetăţenilor turci, îndepărtaţi în luna septembrie anul 2018, din Republica Moldova în Turcia.
Amintim că, prin hotărârea din 11 iunie 2019, CtEDO a constatat violarea articolelor 5.1 şi 8 din Convenţia pentru Drepturile Omului şi a obligat Guvernul Republicii Moldova să achite câte 25000 de EURO pentru cinci cetăţeni turci, ale căror drepturi au fost încălcate şi care s-au adresat la CEDO, suma totală pentru despăgubirea prejudiciului moral în valoare de 125000 EURO, echivalentul a 2 560 000 lei, conform ratei oficiale de schimb a BNM, la data pronunţării hotărârii, ceia ce constituie un prejudiciu în proporţii deosebit de mari, cauzat intereselor publice.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata