Procuratura Generală dă asigurări că rapoartele de activitate vor fi publice

Printr-un comunicat, Procuratura Generală informează că a luat act de declaraţia unor reprezentanți ai societății civile privind recentele modificări la Legea cu privire la Procuratură și susține că va continua să-şi facă publice rapoartele de activitate, menținând tendința constantă de a rămâne printre cele mai transparente instituţii publice, scrie tv8.md.

„Procuratura Generală reiterează că va continua să dezvolte această practică, inclusiv va continua să-şi facă publice rapoartele de activitate, menținând tendința constantă de a rămâne printre cele mai transparente instituţii publice. Mai mult ca atât, raportul public va fi în continuare audiat în cadrul Adunării Generale a Procurorilor, exercițiu la care mass-media a avut întotdeauna acces liber, cu ulterioara plasare a acestuia pe site-ul Procuraturii”, se spune într-un comunicat al Procuraturii.

Tot acolo se precizează că audierea raportului de activitate în plenul Parlamentului, acest exercițiu este unul impropriu mai multor state cu o democraţie avansată, or o instituție din cadrul autorității judecătoreşti, de principiu, nu poate fi supusă unui control din partea puterii legislative, inclusiv prin raportarea activității sale.

„Asigurăm, aşadar, reprezentanţii ONG-urilor care şi-au manifestat îngrijorarea pe această temă că vor avea şi în continuare acces deplin la rapoartele de activitate ale Procuraturii, inclusiv pentru a putea să aplice şi pe viitor la finanţări externe pe teme legate de activitatea noastră. Dar şi mai important, prin această comunicare, dorim să-i asigurăm pe cetăţeni că vor avea în continuare acces la informaţiile vizând activitatea Procuraturii Republicii Moldova”, se mai spune în comunicatul instituției.

leave a reply