
Un număr de 51 de proiecte din cadrul Programului Național „Satul European” au fost finalizate cu succes în anul trecut. Valoarea totală a acestora este de circa 59 de milioane de lei (2,95 mln euro). Astfel, 251 de primării au primit banii pentru lucrările efectuate. Datele au fost prezentate de Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), transmite MOLDPRES.
Din numărul total de 492 de proiecte, incluse în Documentul unic de program (DUP) 2022-2023, 490 de proiecte sunt cu finanțarea aprobată. Drept urmare, în perioada septembrie – decembrie ul trecut, ONDRL a monitorizat procesul de implementare a proiectelor și a înregistrat 51 de proiecte finalizate, iar 313 proiecte sunt în derulare.
Alte 113 proiecte sunt în proceduri de achiziții publice. Două proiecte au fost excluse din DUP, deoarece costurile au fost constatate drept neeligibile.
În 2022, suma mijloacelor financiare debursată pentru proiectele de dezvoltare locală este de aproximativ 344 mln de lei, din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Aceasta constituie 18 % din valoarea totală de 1,8 miliarde de lei.
Programul național „Satul European” cuprinde 490 de proiecte de dezvoltare locală, cu o valoare totală de circa două miliarde de lei, în perioada 2022-2023.