NordNews
Avem ce spune

PUN susține PMP la alegerile parlamentare din România

Partidul Unității Naționale (PUN) își exprimă susținerea pentru Partidul Mișcarea Populară (PMP) la alegerile parlamentare de pe cinci și șase decembrie, din România. Despre aceasta a anunțat liderul PUN în cadrul unei conferințe de presă.

„Reiterăm menținerea relațiilor dintre PMP și PUN și reciprocitatea promovării idealului comun – reîntregirea. Astăzi ne vom onora acel angajament pe care-l avem prin prisma parteneriatului politic cu PMP și vom declara susținerea pentru PMP la alegerile parlamentare din România din 6 decembrie”, a declarat Octavian Țîcu.

În cadrul aceleiași conferințe, președintele PMP Eugen Tomac, candidat la alegerile parlamentare din România, s-a referit la cauza reîntregirii celor două maluri de Prut și a menționat că și de-o parte și de alta a Prutului există oameni care spun că Unirea este un obiectiv greu de realizat. Însă PMP are acest obiectiv în statutul său și își propune să convingă cât mai mulți cetățeni moldoveni să înțeleagă că singura soluție pentru viitorul R.Moldova este Unirea cu România.

„Vă asigur că rămân consecvent pe linia de a susține consolidarea polului unionist în R.Moldova, pentru că este nevoie ca cei care gândesc și simt românește să fie reprezentați de oameni determinați, care dincolo de ideal au și voință și determinare în a spune lucrurilor pe nume. Viziunea și misiunea noastră e de a convinge pe cât mai mulți cetățeni ai R.Moldova să creadă că singura soluție pentru viitorul R.Moldova este unirea R.Moldova cu România. Vom insista pe acest obiectiv. Sunt deschis procesului de a susține orice demers politic care urmărește consolidarea curentului politic unionist aici acasă în Basarabia”, a declarat președintele PMP.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata