NordNews
Avem ce spune

Putin nu-l va felicita pe Joe Biden cu victoria obținută

Președintele rus Vladimir Putin nu-l va felicita pe președintele ales al SUA, Joe Biden, în ciuda anunțului că administrația Trump a aprobat procesul formal de tranziție prezidențială, a anunțat Kremlinul, transmite realitatea.md. 

La mai bine de două săptămâni de când proiecțiile media l-au dat drept câștigător pe candidatul democrat, președintele în exercițiu Donald Trump a anunțat pe Twitter agenția care lucrează cu viitoarea administrație, Administrația Serviciilor Generale, va începe procesul de tranziție. Totuși, el susține în continuare că a câștigat alegerile și că va încerca să obțină în instanță câștig de cauză.

„Nu este suficient”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat dacă tweet-ul lui Trump este un motiv pentru ca Putin să-l felicită pe Biden.

„Știți că numărarea voturilor din unele state continuă, iar fără acestea rezultatele alegerilor nu pot fi anunțate oficial”, a spus Peskov, citat de Tass.

Peskov a mai spus că „nimic nu s-a schimbat” de la declarația sa de acum două săptămâni, că Putin nu îl va felicita pe Biden până când nu vor fi soluționate contestațiile în instanță.

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus a subliniat că felicitările Moscovei vor urma numai după încheierea tuturor procedurilor.

Ei bine, așa cum am spus de la bun început, aici nu s-a schimbat nimic”, a spus Peskov despre poziția Kremlinului în această privință.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"