Raionul Fălești ar putea deveni un focar de infecție cu COVID-19. Cel puțin asta susține deputata Partidului Acțiune și Solidaritate, Doina Gherman.Totul după ce mai mulți angajați ai făbricii unde sunt confecționate jucării pentru ouă „Kinder” au fost diagnosticați cu coronavirus. Potrivit deputatei, la fabrică dată muncesc oameni din mai multe sate din raion. Mulți dintre ei deja, au solicitat să fie internați, însă au fost refuzați din motiv că Spitalul Clinic din Bălți nu mai dispune de locuri.
Într-o postare pe pagina sa de facebook, deputata a menționat că este necesar deschiderea unui spital COVID și în orașul Fălești. Ea a adăugat că ar fi spații care pot fi folosite în acest scop.
Ieri, fabrica de jucării pentu ouă „Kinder” din Fălești și-a sistat temporar activitatea. Asta după ce mai mulți angajați au fost diagnosticați cu COVID- 19. Potrivit președintelui raionului Fălești, Sergiu Fîntînă, muncitorii de la fabrică au fost plasați în carantină la domiciuliu.
Am încercat să luăm legatura cu reprezentanții Asistenței Medicale Urgentă Prespitalicească din Fălești însă, nimeni nu ne-a răspuns la telefon.
Vicedirectorul Spitalului Clinic Bălți, Ala Condrea, s-a arătat deranjată de faptul că deputații intervin în procesul curativ.
Nu este cazul ca în sistemul de sănătate să intervină deputații, cu toată stima și respectul meu față de ei. Dacă, întra-devăr vor să ne ajute noi îi putem implica ca voluntari”, a declarat Ala Condrea.
Totodată, aceasta ne-a spus că instituția este dotată cu 40 de boxe, în care pacienții diagnosticați pozitiv cu coronavirus pot fi grupați a câte doi, iar cei diagnosticați negativ sunt plasați în carantină la domiciliu. Ea însă, a evitat să ne răspundă clar dac[ sunt sau nu suficiente locuri în spital pentru pacienții bolnavi cu COVID-19.