În urma şedinţei extraordinare a Consiliului Raional din 11 aprilie, raionul Fălești are un nou președinte, după ce Iraida Bînzari, reprezentanta PDM, a demisionat invocând probleme de sănătate. Conducerea raionului a fost preluată de consilierul din partea Partidului Democrat, Viorel Babii.
Potrivit unei postări video de pe rețele de socializare, consilierul raional din partea Partidului Nostru, Eduard Pleșca, și-a exprimat nemulțumirea față de modul cum a fost ales noul președinte al raionului Fălești Viorel Babii. Candidatura acestuia a fost votată și de toți consilierii din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.
„A fost ales cu majoritatea voturilor consilierilor. Este interesant că pentru candidatul din partea PDM, Viorel Babii, au votat toți consilierii din partea PSRM, ei au demonstrat încă o dată că sunt în coaliție cu democrații”, a declarat Pleșca.
Binomul PD+PSRM vizibil și în raionul Fălești. E logic!!! Fapte nu vorbe!!!
Gepostet von Pleșca Eduard am Donnerstag, 11. April 2019
Solicitată de nordnews.md, Iraida Bînzari a declarat că după ce și-a dat demisia, intenționează să ia o pauză.
Amintim că Iraida Bânzari a candidat la funcția de deputat pe circumscripția uninominală nr.11, Fălești din partea Partidului Democrat, clasându-se pe locul doi, după candidatul PSRM, Oleg Savva.
Plecarea Iraidei Bânzari vine după alte două demisii din fruntea raioanelor Ialoveni și Criuleni, unde președinții acestora, de asemenea, au fost candidații PDM pe circumscripțiile uninominale.
Remarcăm că președintele raionului Fălești a ajuns în vizorul presei în 2017, când a contribuit la fianțarea PDM-lui în anul 2016 cu 40 de mii de lei, ea înregistrând în acel an venituri de peste 300 de mii de lei.