
„UE nu recunoaște legitimitatea Parlamentului din Belarus, iar acum nu recunoaște nici așa-zisa victorie a domnului Lukașenka”, spune într-un interviu cu Europa Liberă raportorul PE pentru Belarus, Petras Auštrevičius (RENEW, Lituania). “Vom înăspri sancțiunile, vom tăia banii europeni și îi vom cere lui Lukașenka să o recunoască pe Svetlana Țihanovskaia, drept noul președinte al Belarus. Altfel, vom îngheța relațiile cu regimul de la Minsk”, mai spune eurodeputatul lituanian.
„Da, vom pune Belarus pe agenda PE. Nu știu ce se va întâmpla mâine, vedeți ce se întâmplă pe străzile din Belarus…Regimul a furat alegerile…Deci asistăm la ceva de nemaivăzut. Sper ca instituțiile europene vor trimite un mesaj in care să spună că alegerile nu sunt legitime și el nu mai poate fi un președinte legitim. Și așa UE nu recunoaște legitimitatea parlamentului din Belarus, acum nu vom recunoaște nici președintele. UE a făcut o mare greșeală în 2016 când a relaxat sancțiunile. Vom reveni asupra acelei decizii acum. (…) Până acum PE a ieșit cu două comunicate de presă, susținute de toate grupurile politice din UE. Ideea principală: guvernul de la Minks a încălcat linia roșie”, a declarat Petras Auštrevičius.
Europa Liberă: Veți cere președintelui Lukașenka să se retragă din funcție?
Petras Auštrevičius: „Trebuie să organizeze noi alegeri sau să o recunoască drept câștigătoare pe Svetlana Țihanovskaia. Dacă nu face nici una, nici alta, UE va îngheța relațiile cu regimul Lukașenka.”