E război în toată regula în cartierele rău famate din Rio de Janeiro, așa-numitele favele. 12 oameni au murit, în timpul unei intervenţii a armatei şi poliţiei.
4.200 de militari şi poliţişti au descins în favele, pentru a captura mai mulţi traficanţi de droguri. S-a tras aproape neîntrerupt pe străzile acestor cartiere, iar gloanţele au zburat peste tot. Un autobuz a fost atins şi el de mai multe proiectile, dar din fericire doar un călător a fost rănit uşor. În schimb, 11 traficanţi de droguri şi un soldat au căzut răpuşi de gloanţe.
E primul militar ucis, de când armata a preluat în februarie controlul ordinii publice în oraş.
Peste patru sute de kilograme de stupefiante au fost capturate în timpul intervenţiei.
Sursa: digi24.ro
Război în favelele din Rio de Janeiro: 12 morți
Articolul precedent
Vești bune pentru turiști: A început sezonul reducerilor pe litoral
Următorul articol