
Ambasadorul Ucrainei în R.Moldova, Marko Șevcenko, vine cu o reacție la declarațiile deputatului PSRM, Eduard Smirnov, precum că în statul vecin are loc un război intern, și dacă autoritățile de la Kiev ar fi respectat acordurile încheiate la Minsk, niciun război nu ar fi avut loc. Potrivit șefului misiunii diplomatice ucrainene, astfel de declarații nu reprezintă o noutate, fiind o retransmitere a narativelor Kremlinului.
„Pe parcursul ultimilor 8 ani de război, pe care Rusia l-a declanșat mișelesc împotriva Ucrainei, încă în 2014, pentru noi declarațiile privind așa-zisul «război civil» din Ucraina nu sunt o noutate sau ceva neașteptat. Astfel de expresii nu sunt altceva decât o retransmitere a narativelor Kremlinului, care printr-o astfel de propagandă rușinoasă încearcă să fugă de răspunderea pentru crimele săvârșite în Ucraina”, a declarat Marko Șevcenko pentru Deschide.MD.
În același timp, precizează diplomatul, Kievul este indignat de faptul că unii reprezentanți ai partidelor politice din R.Moldova, pe fundalul multiplelor informații privind crimele militarilor ruși, dar și miilor civili uciși de ei, își permit să aibă dubii privind caracterul criminal al războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
„Datorită eroismului și cu susținerea din partea partenerilor din Vest, Forțele Armate ale Ucrainei fac față invaziei ruse, apărând dreptul la o viață pașnică atât al ucrainenilor, cât și al cetățenilor Republicii Moldova”, a adăugat el.
Sint un simplu cetatean,al RM,la o virsta de 63 ani.Am trait si pe timpul URSS,si toate etapele politice si economice in perioada independentei,si doresc sa ma adresez ca simplu cetatean la cei asa numiti,,alesi deputati socialisti,soristi,,amplasati in fotolii parlamentare pe liste de partid, nu pentru a inbunatati viata in Moldova,ci pentru a apara bunastarea lor personala si a proteja interesele fostilor Voronsti,Dodonisti si Soristi si nu in ultimul rind Plohotnisti,Platonisti,sialtor ce au jefuit acest stat c-an Codru.Si astazi in greutatile care au aparut in Pandemie si Razboi Acesti indivizi prin declaratiile si actiunile sale,prostind cu bani o buna parte de indivizi,ii cara saptaminal la Chisinau sa urle fel de fel de Lozince contra Presedintei,Guvernului, si defapt contra parcursului European,Tarilor Europene,care au investit si investesc in infrastructura Moldovei,Contra ajutorului varsat de pomana,,fratilor,,moldoveni,si din fotolii de stat urla ca niste nesocotiti,ca de fapt Ukraina e de vina ca Putin a invadat teritoriul unei tari suverane,armata caruia ucid fara mila copii,femei si batrini…,au distrus si zilnic distrug infrastructura social economica a Statului suveran Ucraina,Russia a fost si va ramine un Agressor terrorist,cel putin pe viitorii 100 ani,criminalii de razboi trebue sa ajunga la tribunalul international,pentru crimele comise…,Astea insa ,au asteptat si inca mai asteapta invazia lui Putin in Moldova,asa cum au asteptat Zaharcenco,Stremousov,Pusilin,si alti colaboranti Din Donbas si Herson.. ,ei sint in cirdasie cu interesele Russie si a lor personale.Dar eram ferm increzut,pe perioada primelor zile de invazie,ca daca Rusii izbuteau sa ocupe Nicolaevul si Odessa,la nu mai mult de 10 zile,in coloane cu tancuri si alte blindate,in mars aveau sa ocupe intreaga Moldova,cu instaurarea trupelor la raul Prut,sub aplauzele celor,ce ii sustin in Parlament si urla pe pietile si strazile Chisinaului,si ma intreb oare majoritatea cetatenilor aceste tari asta isi doreste?,sper ca nu si sint sigur ca nu.Ambasadorului Ucrainei in RM,Presedintelui Zelenschii,Sefului statului major,generalului Zalujnii,altor demnitari de stat ,tuturor militarilor ce lupta pe front,pentru eliberarea Ukrainei de invadatori,le aduc sincere multumiri pentru curajul si devotamentul cu care lupta,si pentru ca nu au permis barbarilor fortelor Russiei,sa-si croiasca drum spre Transnistria si Moldova.Eroilor Ucraineni,Ukrainei,Demnitarilor si patriotilor Ucrainei,Slava si Victorie cit mai curinda contra cotropitorilor Rusi!