NordNews
Avem ce spune

Reacția lui Igor Dodon la evenimentele de astăzi din Parlament

Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a venit cu o reacție pe Facebook pe marginea evenimentelor de astăzi din Parlament.

„Anume un asemenea spectacol – de instabilitate, haos și ură – a fost demonstrat azi în Parlament de fracțiunile de dreapta. Observ că unele persoane nicidecum nu pot ieși din emoțiile campaniei electorale și îmi pare rău că, în loc să demonstreze cultură înaltă, unii așa-numiți „oameni buni” s-au comportat violent și neobrăzat la tribuna celui mai important for politic al țării – au răcnit, au stropit cu apă, au lovit, au blocat darea de seamă a miniștrilor, au rupt microfoane.
Eu am acceptat așa cum se cuvine decizia alegătorilor din 15 noiembrie. Nu am protestat, nu am chemat lumea în stradă, nu am blocat în vreun fel procedura de transmitere a mandatului de președinte. Comportați-vă și voi respectuos, nu apelați la violență și destabilizare, fiindcă statul este mai presus de voia voastră, iar deciziile politice în Legislativ se iau cu majoritatea voturilor, nu cu pumnul și bâta.
Stimați deputați, ce model de comportament oferiți dumneavoastră cetățenilor? Ce trebuie să creadă oamenii de rând despre aleșii poporului? Ce cred oficialii străini despre noi, despre clasa politică? Unii ca voi au distrus deja Președinția și Parlamentul pe 7 aprilie 2009. Vreți să repetați faptele lor „eroice” și să dați încă o dată foc la instituțiile statului? Eu vă îndemn să vă liniștiți și să conștientizați răspunderea enormă care vă revine.
Democrația înseamnă dialog, polemici, certuri, dacă e cazul, dar în limita bunului simț, cu abordare civilizată și cu respect față de oponent și mai ales față de cetățenii care sunt martori la ceea ce fac politicienii. Dacă nu vă convin proiecte de legi, veniți cu amendamente, cu alternative, adresați-vă la Curtea Constituțională, amânați votarea lor, la urma urmelor, dar nu transformați Parlamentul în teatrul absurdului sau în ring de box.
Vă amintesc, doamnelor și domnilor deputați, că aveți un Președinte nou ales. Și de asemenea vă amintesc că nu există în prezent o coaliție de guvernare, însă o asemenea coaliție poate fi creată de doamna Maia Sandu și de adepții dumneaei din Parlament, inclusiv cu participarea domnilor Candu, Filip și alții. Voturi aveți suficiente, dacă veți căuta.
Am mai spus și repet: dacă nu vă place Guvernul Chicu, inițiați demisia acestuia, îl dați jos și alegeți un alt prim-ministru sau puteți organiza alegeri parlamentare anticipate. Dar respectați procedurile legale. Și nu cereți ultimativ, căci nu aveți un asemenea drept nici legal, nici moral, nici politic.
Socialiștii nu-și pot permite să abandoneze responsabilitățile de guvernare azi, în prag de iarnă, în plină pandemie și în criză economică. Dacă voi vreți alt Guvern, asumați-vă răspunderea, dar nu transformați totul în haos, fiindcă vor avea de suferit sute de mii de oameni din cauza acțiunilor voastre distructive.
Poporul aștepta altceva de la clasa politică, nu ceea ce a văzut azi”, a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook.
1 Comentariu
  1. ION spune

    Totul ce ați scris se referâ în primul rînd la dumneata personal și la partidul sociali;tilor/;or. Anume voi ați PROVOCAT această situație prin încălcarea oricărui bun simț insistînd asupra aprobării unor legi antipopulare. Spuneți, dle Dodon, atunci cînd ați avut nevoie de SIS l-ați luat, motivînd că aveți nevoie de împuterniciri pentru binele țării. Ce bine pentru țară ați făcut avînd în subordine SIS-ul? Ați întors miliardul după cum ați promis? Ați luptat cu corupția poate că, după cum ați promis? Multe și mărunte ați promis, și – N I M I C !!! Și mai aveți tupeul să învinuiți pe alt ceva? Nerușinare MARE ! Și acum ați făcut cărdășie cu niște netrebnici și vreți SIS-ul să-l luații cu voi și pentru voi ? Ca să reușeșiți să nimiciți toate materialele compromițătoare legate de țigări, carne, transnistria…
    Ați fost la Muntele Atos, ați fost de multe ori la Catedrala … Oare acolo v-au învățat să minți? Să provocați dezordine în țară și ură între oameni? (Rog să nu îndrăzniți să negați adevărul) Îi implicați în păcatele voastre și pe slujitorii bisericii. Gîndiți-vă bine ce faceți, că nu sunteți veșnic.

    DUMNEZEU SĂ TE LUMINEZE !!!

    P.S. Pentru a publica acest mesaj eu sînt impus să-ți scriu toate datele personale, oare de ce? Doar nu contează cine sunt eu. Sunt cetățean al RM și mi-am expus părerea. Dar mă tem de răzbunarea Președintelui meu, care a promis că va fi președintele tuturor cetățenilor – încă o minciună.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"