NordNews
Avem ce spune

Reacția PAS la decizia CC: „Vom susține necondiționat toate demersurile președintei Maia Sandu în căutarea soluțiilor pentru declanșarea anticipatelor”

Reprezentanții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) anunță că vor susține necondiționat toate demersurile președintei Maia Sandu în căutarea soluțiilor pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. PAS susține că singura soluție pentru depășirea crizei sunt alegerile anticipate şi resetarea Parlamentului, întrucât R. Moldova nu poate fi lăsată pe mâinile lui Șor, Plahotniuc și Dodon, scrie zdg.md. 

PAS susține că a luat act de decizia Curții Constituționale, care a declarat marți neconstituțional decretul președintei Maia Sandu de numire repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier.

„Este un conflict politic dintre două autorități ale statului – un Parlament nelegitim şi nereprezentativ pe de o parte şi un Preşedinte votat de un milion de oameni, mandatat să lupte cu acest Parlament nelegitim şi nereprezentativ. Singura soluție sunt alegerile anticipate şi resetarea Parlamentului. Moldova nu poate fi lăsată pe mâinile lui Șor, Plahotniuc și Dodon”, se arată într-un comunicat remis de PAS.

Conform formațiunii, R. Moldova a trecut deja prin asta și toți cetățenii știu ce se întâmplă când „hoții conduc statul – furtul miliardului, furtul aeroportului, sărăcie, scheme și abuzuri”.

„Noi nu putem permite să ne întoarcem la acele vremuri. Atât timp cât un prim-ministru depinde de voturile lui Șor, Plahotniuc și Dodon în Parlament, activitatea acestuia este compromisă din start. Intenția acestor oameni nu este pentru a face legi, ci de a continua schemele și a fura cetățenii în continuare”, se mai arată în comunicatul citat.

În context, PAS anunță că va susține necondiționat toate demersurile președintei Maia Sandu în căutarea soluțiilor pentru declanșarea anticipatelor. „Vom lupta alături de cetățeni pentru a scăpa Parlamentul și țara de hoți”, spun reprezentanții PAS.

După decizia Curții Constituționale care a declarat neconstituțional decretul privind numirea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier, președinta Maia Sandu a susținut o conferință de presă în care a declarat că depășirea actualei crizei se poate face doar cu un Parlament nou, iar poporul este cel care deține puterea reală în stat. „La anticipate sau la referendum oamenii vor decide viitorul lor și al țării”, a spus aceasta.

„Nu am să stau să privesc cum frăția penalilor nu vrea să lase țara din mână și semnează alianțe la fel de ușor cum și-au umplut propriile buzunare. Nu sunt prizonierul funcțiilor, nu voi fi un președinte comod așa cum vor cei certați cu legea. Eu voi vorbi pentru oameni și voi fi alături de ei. Deputaților care nu sunt prinși în mrejele clanurilor mafiote le cer un pic de curaj și asumare. Curajul de a merge în alegeri anticipate și asumarea că nimic bun nu mai poate ieși din această structură parlamentară. Nu avem dreptul să permite recapturarea instituțiilor statului. Poporului este deținătorul real al puterii în stat și este cel care poate să tranșeze această situație. La anticipate sau la referendum oamenii vor decide viitorul lor și al țării”, a conchis Maia Sandu.

 

Magistrații CC au declarat drept neconstituțional decretul președintei Maia Sandu privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier. Prin decizia de marți, 23 februarie, Înalta Curte obligă președinta să anunțe noi consultări cu fracțiunile parlamentare pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru.

Decizia de astăzi a fost luată în baza sesizării depuse la 12 februarie curent de deputații socialiști Vasile Bolea, Grigore Novac și Alexandr Suhodolski. Aceștia au cerut să fie interpretat dacă președinta Sandu a admis o încălcare gravă atunci când a desemnat-o pe Gavrilița repetat la funcția de premier, însă această parte a sesizării nu a fost admisă de Înalta Curte.

Prim-ministra desemnată, Natalia Gavrilița, nu a primit joi, 11 februarie, votul de încredere al deputaților din Parlamentul de la Chișinău. Niciun deputat nu a votat pentru învestirea Cabinetului de miniștri.

Tot joi, în timp ce prim-ministra desemnată își prezenta în plenul Parlamentului programul de Guvernare, PSRM a propus propriul candidat pentru funcția de premier. Despre asta a anunțat președintele socialiștilor, Igor Dodon, care a declarat că Mariana Durleșteanu este candidata propusă de socialiști.

Chiar înainte ca să înceapă procedura de vot pentru susținerea Guvernului Gavrilița, președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor (PSRM), Corneliu Furculiță, a anunțat că 54 de deputați – din PSRM, transfugii din „Pentru Moldova”, Partidul Șor și trei deputați independenți – au semnat pentru constituirea unei majorități parlamentare, pentru desemnarea candidatului PSRM pentru funcția de premier.

Ulterior, și Platforma DA a venit cu propriul candidat pentru funcția de premier, înaintându-l pe liderul Platformei, Andrei Năstase, la această funcție.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata