Serviciul Fiscal de Stat (SFS) asigură aplicarea continuă a acțiunilor de conformare a agenților economici indiferent de domeniul de activitate. Comerțul on-line este unul dintre segmentele verificate periodic.
Astfel, conform surselor web, rețele de socializare, începând cu perioada ianuarie 2019 și până în prezent, angajații SFS au identificat 462 anunțuri plasate pe diverse portaluri de anunțuri și rețele de socializare cu referire la comercializarea mărfurilor și produselor care se prezumă a fi comercializate din activitate ilicită de întreprinzător (alcool, produse de tutungerie, parfumuri, raci vii, produse importate, dulciuri, telefoane mobile, palete din lemn, ore practice pentru conducerea autovehiculelor, servicii chirie auto, dezmembrări auto).
Ca rezultat al activității de control, inspectorii SFS au întocmit 157 procese verbale cu privire la contravenție aferent desfășurării activității de întreprinzător fără înregistrare la organele competente, cu aplicarea sancțiunilor conform Codului contravențional în sumă totală de 310 mii lei și 183 mii lei conform Codului fiscal.
Prin intermediul comerțului on line sunt puse în vânzare produse alimentare, de patiserie. Serviciul Fiscal de Stat a analizat și acest gen de activitate drept unul cu risc sporit de încălcare a legislației pe mai multe segmente, cum ar fi: neînregistrare la organele competente, fabricarea produselor de cofetărie în lipsa autorizației de amplasare și funcționare eliberate de organele competente, condiții eventual insalubre și anti-sanitare, lipsa actelor de proveniență a materiei prime, lipsa marcajului pe ambalaj a datei de producere.
SFS recomandătuturor celor care solictă astfel de produse să ceară certificatul de conformitate și bonul de casă.
Recomandările Fiscului privind produsele de patiserie comercializate online

Articolul precedent
La Edineţ au fost iniţiate activităţi pentru dezvoltarea mediului de afaceri în regiune
Următorul articol
Aproape 860 de mii de oameni ar fi părăsit Moldova în ultimul an