NordNews
Avem ce spune

Recomandările poliției pentru bicicliști și motocicliști: "Fiți vizibili– purtaţi haine strălucitoare, reflectorizante"

Odată cu venirea primăverii, în traficul rutier, alături de șoferii autovehiculelor au început să-şi facă simţită prezenţa  şi conducătorii motocicletelor şi bicicletelor.  Pentru un trafic în  siguranță, polițiștii  sugerează motocicliștilor și bicicliştilor să poarte haine reflectorizante și să respecte un șir  de recomandări:

Pentru bicicliști:

–  în condiții de vizibilitate slabă este obligatoriu să purtati vestă reflectorizantă;

–  nu traversați carosabilul cu bicicleta nici măcar pe trecerile pentru pietoni;

–  la schimbarea direcției de mers, mai ales spre stânga sau la depăşire, asiguraţi-vă temeinic

–  din faţă şi din spate – că nu se apropie niciun autovehicul;

–   atunci când circulaţi cu bicicleta, nu vă ţineţi de vehicule aflate în mers;

–    circulaţi cât mai aproape de marginea din dreapta a drumului, iar atunci când vă deplasaţi în grup, numai în coloană câte unul;

–   înainte de a pătrunde cu bicicleta pe arterele prioritare, reduceţi viteza, asiguraţi-vă temeinic şi acordaţi prioritate de trecere celor în drept!

  Pentru motocicliști:

–  utilizați casca de protecție;

–  păstraţi contactul vizual – nu presupuneți că vă văd ceilalţi. Încercați întotdeauna să aveți contact vizual cu şoferii care ar putea fi pe cale să vă intersecteze traiectoria;

–  purtați îmbrăcăminte de protecție pentru motocicliști;

–  păstrați-vă întotdeauna farul aprins și rulați în poziția de unde șoferii vă pot observa cu ușurință în oglinda retrovizoare;

– fiți pregătiți pentru condiții nefavorabile la drum – carosabil umed, nisip, pietriș, gropi și alte pericole rutiere de suprafață care va pot afecta grav aderența generînd accidente;

– abordați curbele cu viteză moderată, fără a le “tăia”.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"