Examenele de bacalaureat în R. Moldova s-au transformat din 2012 încoace într-un fel de Judecată de Apoi. Examinatorii au devenit judecători severi de mama focului, iar flăcăii și fetele, care au chinuit manualele 12 ani la rînd, nu pot susține în final 4 probe. Promoțiile anterioare le susțineau cu mult succes. Nota șapte era considerată o notă de ocară. Sistemul de învățămînt preuniversitar din R. Moldova producea otlicinici pe bandă rulantă. E adevărat că majoritatea eminenților gonflați se desumflau în chiar primul an de studii în universitățile din Romînia. În 2012, în fotoliul de Ministru al Educației a urcat Maia Sandu și a pus capăt BAC-ului corupt pînă-n măduva substanței. Dar această reformă nu a fost dusă pînă la capăt. De ce nimeni nu s-a gîndit, de exemplu, ce-i de făcut cu liceenii care ratează un, două, trei examene? Căci apoi unii pleacă la Moscova la construcții, alții se împrăștie prin Europa, alții taie frunze la cîini prin R. Moldova și, în anul următor, eșuează din nou. Și n-au cum să n-o facă, or, dacă nu poți susține BAC-ul după 12 ani de studii neîntrerupte, cum să reușești mai apoi, după un an sau doi, cînd nimeni nu se mai ocupă de pregătirea ta? Ministerul Educației… ar trebui să fie preocupat nu numai de calitatea procesului de studii în toți 12 ani, dar să se gîndească și la cum să rezolve această problemă stringentă. Asta în cazul cînd se vrea ca tinerii noștri să devină oameni culți. Sau poate împărtășesc vorba de duh al lui Ion Creangă: „Dacă toată lumea ar învăța carte, n-ar mai avea cine să ne tragă ciubotele”, cine știe?
Reflecții despre BAC
