NordNews
Avem ce spune

Regele e gol!

A fost odată ca niciodată un stăpân de țară căruia îi plăceau la nebunie hainele scumpe și frumoase, ceasurile elvețiene și jurnalistele cu vino-ncoa. Când mergea (drept că mai rar) la vreo paradă sau se ducea într-o deplasare în străinătate, el voia numaidecât să arate lumii întregi ultimele straie cumpărate și să se laude cu cele mai noi reforme din țara sa, puse la cale de dumnealui și de colegii dumnealui de partid.
În patria unde era stăpân, așa cum ziceau televiziunile domniei sale, oamenii o duceau atât de bine, încât, chiar și atunci când mergeau într-o călătorie de vacanță în Europa, voiau să se întoarcă cât mai repede acasă. Tocmai din astă frumoasă pricină, deputați cu dragoste de neam și primari ambițioși de sate sau orășele veneau, rând pe rând, în partidul lui generos și iertător de rele. Ba mai mult, chiar și poetul academician Nicolae Daibâja, redactor-șef al săptămânalului Literatura și cearta și, încă din tinerețile lui eroice, luptător aprig împotriva tuturor dușmanilor poporului său, a cuvântat într-o zi, prostimii adunate în fața micilor ecrane, că, de doi ani ș-oleacă, țara o duce frumos și bine, ca niciodată.
 
În cetatea regelui de pe strada Bulgară era mereu mare vânzoleală: treceau pe acolo tot felul de muritori anonimi-străini cu bani și planuri, dregători de prin raioane, judecători aduși, în toiul nopții, la divanul său…
Țara era în mare primejdie, se apropiau alegerile și stăpânul nu voia s-o piardă, s-o scape cumva în niște mâinuțe sanduțe, care, spunea el, o făceau de râs pe la Bruxelles, Washington și pe la alte cinstite curți internaționale.
Tocmai pentru asta, își aduse la curte niște sfetnici pricepuți de peste mări și țări, care osteneau zi și noapte, născocind strategii și tot felul de scheme, numai să-l fericească, să facă așa încât țara să rămână pe mâini bune. Adică iar ale lui.
Tot atunci, un supus credincios comandă de la un vestit croitor din țara italienească un costum special, pe care stăpânul să-l îmbrace atunci când va deveni, iarăși, mai mare peste toate din țara lui. Un costum dintr-o stofă magică, care să-i uimească deodată pe toți partenerii externi, iar ei, vrăjiți, să-l asculte cu gura căscată și să-l creadă, orice le-ar fi spus.
Sfetnicii aduși din țări străine i-au sugerat să facă, și cât mai curând, un congres național al partidului, unde să le vorbească tuturor despre cât de importantă este implicarea lor, în acele vremi grele pentru țară, să le spună clar și răspicat ce au de făcut, iar aceștia, apostoli ai vremilor noi, să transmită mai departe, prin satele și orașele lor, lumină din cuvintele Măriei Sale. Pentru binele țării, o asemenea treabă serioasă nu suporta nicidecum amânare. Dușmanii nu dormeau nici zi, nici noapte!
 
Într-o zi însemnată de septembrie, s-au adunat la Chișinău toți supușii, cu carnet partinic în buzunar. Erau mulți, veniți din toată țara, atât de mulți, că nici n-au încăput toți, cei mai de jos rămăseseră pe-afară. Când urcă la tribună, șeful privi fericit spre ei. Avea cu cine, mai erau oameni ca el, pe care-i durea cumplit destinul țărișoarei lui amărâte. Pe zi ce trecea, erau tot mai mulți. Chiar cu vreo săptămână în urmă, niște primari rătăciți aderaseră cu toții la partidul lui. Iar el, în bunătatea-i fără margini, îi iertă și-i primi sub aripă. Acum trebuia să-i felicite, să le mulțumească pentru încrederea acordată, pentru curaj și dăruire patriotică.
-Stimați colegi!- se adresă el. Vreau să-i felicit pe cei care au devenit astăzi membri ai partidului nostru. Țara se confruntă cu probleme serioase! Forțe ostile din afară, dar și din interior vor să compromită parcursul nostru European. Acum, mai mult ca niciodată trebuie să ne implicăm cu toții, pentru a duce la bun sfârșit reformele începute. Curțile regale din Europa sunt cu noi. Nu vă lăsați intimidați de minciunile opoziției!…
Cei din față au început să aplaude. După o scurtă pauză, stăpânul țării continuă:
-De când suntem la domnie, am majorat de două ori salariile medicilor și ale profesorilor, am creat mii de locuri de muncă, am construit blocuri locative pentru polițiști și militari, am recuperat o parte din banii furați caznaua statului, iar hoții au fost trași la răspundere.
Sala aplauda frenetic.
– În următorii ani vrem să reabilităm o mie de kilometri de drumuri, să reparăm școli și grădinițe, să investim în agricultură, sănătate, educație, în viitorul copiilor noștri. Așa creștem Moldova!
Ministra Educației zâmbi fericită și aplaudă extaziată. Toată sala se ridică în picioare, privindu-l cu nesfârșită iubire. El era salvatorul națiunii, el merita statui în piatră albă, merita cântece folclorice și poezii populare. Așa gândeau ei atunci și acolo, toți, sau aproape toți.
Când ovațiile au contenit, un sfrijit din sală nu mai putu să răbde:
– Dar… oameni buni, voi știți că nu e chiar așa…lumea pleacă pe-un capăt din țara asta… Ce fel de „Așa creștem Moldova?”
Toți membrii de partid s-au întors în scaune, căutându-l cu privirea pe intrusul, infiltrat probabil de opoziția ticăloasă. Nu-l priveau cu ură, ci mai degrabă cu milă. Își dădeau cu toții seama ce-l aștepta pe nefericitul oaspete.
 
Domnul poet academician Daibâja nu auzise aceste cuvinte. Era plecat în teritoriu, la o întâlnire cu cititorii, și tocmai atunci le vorbea înflăcărat unor elevi ascultători despre suferința de secole a poporului său.
Ei, dar asta e deja cu totul altă poveste…
 
 
/Narcis Georgel Paraschiv jr., în colaborare cu Hans Cristian Andersen/

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata