Regulamentul circulației rutiere va fi completat cu două indicatoare noi

Regulamentul circulației rutiere va fi completat cu două indicatoare noi, potrivit unei hotărâri aprobate  de guvern, relatează MOLDPRES.

Cele două semne indică delimitarea „Zonei de frontieră” și „Sfârșitul zonei de frontieră”.

Indicatorul „Zonă de frontieră” stabilește începutul zonei, cu lăţimea de 10 km, de la frontiera de stat către interior, de-a lungul perimetrului pe uscat şi pe apele de frontieră.

Totodată, semnul rutier „Sfârșitul zonei de frontieră” indică limitele acestui perimetru.

Indicatoarele prezintă condiții speciale de acces, ședere și vânătoare. Astfel, vânătoarea se efectuează numai de către vânători care posedă carnet și care sunt într-o societate de vânători. Pentru autorizarea desfăşurării vânătorii în zona de frontieră, sectorul Poliţiei de Frontieră eliberează persoanei un aviz. Acesta va fi valabil la prezentarea actului de identitate al persoanei. În cazul în care vânătoarea va fi desfășurată de un grup de persoane, conducătorul echipei este obligat să verifice dacă toți participanții dețin avizele menționate.

De asemenea, hotărârea include reguli privind fâşia de protecţie a frontierei de stat, care reprezintă porțiunea de teren, cu lățimea de 15 metri, începând cu linia frontierei de stat către interior. Fâșia este o zonă cu regim sporit de securitate, destinată pentru întreţinerea în bune condiţii a frontierei de stat, protejarea semnelor de frontieră şi asigurarea controlului accesului în apropierea frontierei de stat. Astfel, în acest perimetru se interzice: deţinerea armelor şi muniţiilor; deţinerea ţigărilor din tutun în cantitate mai mare de 100 de bucăţi; deţinerea băuturilor alcoolice în cantitate mai mare de 3 litri; aruncarea şi depozitarea deşeurilor, amenajarea gunoiștilor improvizate; abandonarea mijloacelor de transport şi a agregatelor agricole etc..

Implementarea prezentei hotărâri nu implică cheltuieli suplimentare din bugetul de stat.

leave a reply