
Renato Usatîi consideră că starea de urgență a fost instituită pentru a amâna dizolvarea Parlamentului. Mai mult, potrivit liderului Partidului Nostru, Igor Dodon plănuiește să prelungească starea de urgență și după 30 mai, pentru amânarea cu încă o lună a scrutinului parlamentar anticipat.
„Dacă Curtea Constituțională decide dizolvarea Parlamentului, alegerile pot avea loc nu mai târziu de 90 de zile de la data semnării decretului de dizolvare. Din acest motiv a fost introdusă această stare de urgență de 60 de zile, astfel încât alegerile să fie organizate în lunile septembrie-octombrie. Ca scenariu de rezervă mai au posibilitatea prelungirii cu o lună a stării de urgență”, a spus Renato Usatîi în cadrul unei emisiuni televizate.
Totodată, Usatîi susține că Igor Dodon conduce Guvernul în demisie, afirmând că o ședință a Guvernului a avut loc chiar la sediul PSRM.
„Dodon organizează ședința Guvernului în sediul PSRM. Credeam că s-a încurcat ceva, poate s-au întâlnit la un ceai, la o cafea. Dar nu, a fost organizată ședința Guvernului pentru a discuta introducerea stării de urgență. Ședința a fost condusă de Dodon. Toți care au mai rămas la Guvern, miniștri, secretari de stat sunt ai socialiștilor. Ședința Guvernului a avut loc luni seara, la 19.00, la sediul PSRM”, a mai spus Renato Usatîi.
Potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale, pe perioada stării de urgență sunt interzise mitingurile și acțiunile în masă.