Reținut pe urme fierbinți. Un tânăr de 20 de ani a omorât în bătaie un bărbat

Crimă macabră la Edineț. Un bărbat a fost omorât cu sânge rece de către un tânăr de 20 de ani din raionul Briceni. Suspectul a fost reținut pe urme fierbinți după ce ar fi bătut victima și a lăsat-o să zacă în stradă într-o baltă de sânge. Cadavrul bărbatului în vârstă de 46 de ani a fost descoperit duminică dimineața de trecători.

Potrivit poliției, totul s-a întâmplat în seara zilei de sâmbătă în gospodăria unui tânăr din Edineț, prieten cu făptașul. Cei doi consumau băuturi alcoolice. În vizită a venit și victima, care, anterior, a fost maltratată de tânărul de 20 de ani, fapt pentru care, cel din urmă, a fost pedepsit cu muncă neremunerată în folosul comunității. Între cei doi s-a iscat o ceartă. Tânărul ar fi bătut bărbatul până când acesta a murit.

Făptașul a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele lui a fost pornit un dosar penal.

leave a reply