NordNews
Avem ce spune

Rezultatele perchezițiilor din Penitenciarul nr. 6 – Soroca. Mai multe obiecte interzise au fost ridicate

În urma perchizițiilor de la penitenciarul nr.6 – Soroca au fost ridicate mai multe obiecte interzise, iar 18 deținuți au fost transferați în alte instituții de detenție. Totodată au fost ridicate peste 50 de cartele de reîncărcare pentru convorbiri telefonice, 10 încărcătoare pentru telefon, precum și un telefon camuflat într-o nișă din peretele unei celule de detenție.

 

Perchezițiile au fost efectuate cu autorizarea magistraților, cu titlu de continuare a acțiunilor de urmărire penală în dosarul privind documentarea membrilor organizației criminale cu activitate în interiorul și în afara instituțiilor penitenciare.

Obiectele depistate urmează a fi supuse expertizării, pentru stabilirea și analiza conținutului.

Totodată, oamenii legii au ridicat seringi ce conțin substanțe lichide necunoscute, precum și câteva pachețele cu substanțe solide (praf), ce urmează a fi expertizate pentru stabilirea faptului dacă constituie substanțe narcotice.

În cadrul perchezițiilor au mai fost ridicate fise pentru jocuri de noroc și seturi de cărți pentru poker, 40 de pastile de etiologie necunoscută, ce nu fuseseră prescrise de medici, care de asemenea vor fi supuse expertizării, precum și 33 de cuțite confecționate artizanal, cu privire la care expertiza urmează să stabilească dacă se atribuie la arme albe.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata