România a dublat alocația pentru copii. Și unii cetățeni ai R. Moldova vor beneficia de aceasta

Camera Deputaților a aprobat dublarea alocațiilor pentru copii, transmite ziuadeazi.md cu referire la presa din România. Prevederile ar urma să intre în vigoare la data de întâi a lunii următoare celei în care se publică actul normativ în Monitorul Oficial, menționează AGORA.md.
De măsură ar urma să beneficieze aproape 3,6 milioane de copii. Alocațiile vor crește, astfel, de la 150 la 300 lei românești pe lună pentru copiii de peste 2 ani și de la 300 la 600 de lei pentru cei sub doi ani.

Potrivit proiectului, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:
a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;
b) 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani,
c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Impactul financiar al măsurii este de circa 7,2 miliarde de lei, (1,5 miliarde de euro), respectiv 0,63% din PIB, conform datelor oficiale ale Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială din România.

leave a reply