NordNews
Avem ce spune

Rusia refuză să facă comentarii legate de returnarea navelor CAPTURATE şi de eliberarea marinarilor ucraineni

Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că nu au informaţii privind condiţiile pentru repatrierea navelor şi marinarilor ucraineni reţinuţi în urma incidentului din Marea Neagră, informează MEDIAFAX.ro.
 
„Nu ştiu nimic despre deciziile luate în legătură cu această chestiune”, a declarat Peskov când a fost rugat să comenteze condiţiile de repatriere a navelor şi marinarilor ucraineni.
 
O instanţă din Simferopol a decis marţi plasarea a 12 marinari ucraineni în detenţie preventivă pentru o perioadă de două luni, aceştia fiind acuzaţi de trecerea ilegală a frontierei cu ameninţarea folosirii de mijloace violente ori folosirea de mijloace violenţe. Acuzaţii riscă până la 6 ani de detenţie dacă sunt găsiţi vinovaţi.
 
Miercuri, o instanţă din Simferopol va lua o decizie în ceea ce priveşte restricţiile preventive ce vor fi aplicate în cazul a altor nouă marinari ucraineni, inclusiv agenţi ai serviciului secret de la Kiev, capturaţi după incidentul din Marea Neagră.
 
Trei marinari, răniţi în acest incident, sunt în stare de arest la Kerci.
 
Pe 25 noiembrie, ambarcaţiuni ale Serviciului Federal rus de Securitate (FSB) au deschis focul asupra a trei nave militare ucrainene, capturându-le şi arestând 24 de membri ai echipajelor. Cele trei nave militare ucrainene se aflau în largul fostei provincii ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în anul 2014. Kievul a denunţat o „agresiune” a Rusiei.
 
În contextul intensificării tensiunilor între Moscova şi Kiev, Rusia va suplimenta numărul de sisteme antirachetă S-400 în Crimeea.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata