NordNews
Avem ce spune

Se așteaptă proteste mari în nordul Moldovei. Mâine, fermierii își vor spune păsul

Fermierii nu au rămas mulțumiți de dicuția cu premierul Dorin Recean și vor organiza proteste în toată țara. Asociația Forța Fermierilor anunță că mâine, 7 iunie, își vor spune păsul în toate raioanele. 

„Am auzit din nou mai multe promisiuni foarte generale pentru perioada nedeterminată, pe când marea majoritatea fermierilor mici și mijlocii riscă să se falimenteze în următoarele 2-3 luni. În cadrul discuției fermierii au constatat că, din păcate, chiar unele promisiuni mai concrete, formulate din partea autorităților încă din martie, nu sunt realizate pănă în prezent. Solicitarea noastră să fie semnat de către prim-ministru un Memorandum măcar cu 4 din cele 5 revendicări, cu indicarea termenelor concrete de realizare, a fost respinsă”, se arată într-un comunicat al asociației.

„Forța Fermierilor” precizează că protestul va fi însoțit de tehnică agricolă, iar dacă nu vor fi auziți, protestul poate să se extindă în capitală.

Iată lista punctelor de staționare a tehnicii agricole în cadrul protestului asociației Forța Fermierilor din data de 7 iunie:

  1. Drumul Bălți – Edineț, cercul la întrare în or. Edineț – fermierii din raioanele Edineț, Briceni, Ocnița;
  2. Drumul Drochia – Soroca, lăngă bezinăria Bemol – fermierii din raionul Drochia;
  3. Drumul Chișinău – Soroca, cercul în satul Gura Camencii – fermierii din raionul Florești;
  4. Drumul Chișinău – Soroca, cercul de întrare în mun. Soroca – fermierii din raionul Soroca;
  5. Drumul Chișinău – Briceni (betonca), cercul Glodeni – fermierii din raioanele Glodeni și Fălești;
  6. Centura drumului Fălești-Sculeni, or. Fălești, lăngă centrul comercial Supraten – fermierii din raionul Fălești;
  7. Drumul Bălți – Chișinău, întrare în or Sângerei din partea Bălți – fermierii din raionul Sângerei;
  8. Drumul Chișinău – Soroca, lăngă satul Sărăteni – fermierii din raionul Telenești;
  9. Drumul Orhei – Rezina, lăngă satul Bușăuca – fermierii din raionul Rezina;
  10. Drumul Chișinău – Bălți, în satul Pelivan – fermierii din raionul Orhei;
  11. Intersecția drumurilor Chișinău-Dubăsari și Criuleni-Orhei – fermierii din raionul Criuleni;
  12. Centura drumului Ungheni-Chișinău, lăngă mun. Ungheni – fermierii din raionul Ungheni;
  13. Drumul Nisporeni – Strășeni, ieșirea din satul Vorniceni înspre Strășeni – fermierii din raionul Strășeni;
  14. Drumul Chișină-Căușeni, lăngă satul Grigorievca – fermierii din raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, Anenii Noi;
  15. Șoseaua Hâncești, 378, lăngă întrare la Ialoveni – fermierii din raionul Ialoveni;
  16. Drumul Chișinău – Leușeni, langa vama Leușeni – fermierii din raionul Hâncești;
  17. Drumul Hâncești – Leova, răscrucea în satul Sărata Nouă – fermierii din raionul Leova și Cantemir;
  18. Drumul Cimișlia – Basarabeasca, lăngă satul Abaclia – fermierii din raionul Basarabeasca;
  19. Drumul Chișinău – Cahul, între satele și Roșu – fermierii din raionul Cahul;
  20. Drumul Cahul – Giurgiulești, intrarea în satul Giurgiulești – fermierii din raionul Cahul.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"