
Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO ar putea întreprinde o vizită de lucru la Chișinău. Potrivit acestuia, Republica Moldova se află într-o presiune mare și are nevoie de sprijinul Uniunii Europene, dar și a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).
„Republica Moldova e partener comun al NATO și UE, cred că împreună putem oferi multe lucruri interesante”, a spus Mircea Geoană în cadrul unui interviu pentru presa română.
Înaltul oficial a declarat că UE și NATO ar putea sprijini R. Moldova în demersurile sale de a obține sisteme aeriene de apărare.
„Maia Sandu a făcut apeluri repetate pentru sisteme de apărare. Sunt semnale că aliați NATO și membri UE sunt sensibili la a ajuta Moldova. Perspectiva europeană a ei trebuie să fie sprijinită cu foarte multă intensitate”, a adăugat Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO.
Totodată, Mircea Geoană crede că Rusia nu are în prezent capacitatea militară de a ajunge să facă joncțiunea Odesa-Transnistria.
„E o operațiune militară care azi nu e în capacitatea Rusiei de a o îndeplini. Acum, Republica Moldova are o șansă reală să evadeze din această geografie dificilă, să vină alături de noi către Europa civilizată. Liderii moldoveni au dreptate, ei au Constituție de neutralitate. A fi neutru nu înseamnă să fii pasiv. Lecțiile învățate din acest război, sunt convins că cum se comportă acum Rusia va avea consecințe și în Georgia și în Republica Moldova, evident și în Ucraina”, a conchis secretarul general adjunct al NATO.