Securitatea alimentară a RM, în pericol. „Pâinea s-ar putea scumpi la toamnă”

Distribuiti mai departe...
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

„Pâinea ar putea fi mai scumpă la toamnă, deoarece efectele crizei economice sunt accentuate de secetă și înghețuri. O parte dintre culturile agricole ar putea fi compromise, iar agricultorii estimează deja pierderile. Previziunile arată prost”, avertizează directorul de programe IDIS „Viitorul”, Viorel Chivriga.

Potrivit lui Chivriga, sunt doi factori de risc care determină dezvoltarea sectorului agricol și au repercusiuni asupra sectorului vegetal și a comerțului internațional cu produse agroalimentare, scrie ziarulnational.md.

„E vorba de seceta severă pe care o avem de mai mult de jumătate de an, iar rezervele de apă sunt insuficiente pentru a face față. Al doilea factor de risc sunt înghețurile, care au afectat sâmburoasele și o parte din culturile cerealiere din prima grupă. Dacă seceta se va menține, atunci vor fi afectați producătorii de legume și cerealele de grupa a doua. Cele mai mari pierderi le vor suporta cei care nu și-au asigurat culturile agricole, cei dotați mai slab și cei care nu au utilizat integral tehnologiile de creștere a culturilor agricole. Sunt vizați și fermierii care s-au avântat în plantarea culturilor multianuale. E preferabil să nu ne pomenim în situația anilor 2003-2004, când recolta de grâu a constituit puțin peste 100 de mii de tone”, a precizat expertul economic.

Acesta a subliniat că vor exista probleme cu majorarea stocurilor cu produse cerealiere, chiar dacă exporturile au fost sistate neoficial.

„Ba mai mult, e îndoielnică asigurarea securității alimentare, în condițiile în care o situație similară este înregistrată în toate statele din regiune, care au interzis exporturile de produse cerealiere. Ce se va întâmpla cu prețurile la pâine?! Cele două fabrici de la Chișinău și Bălți vor încerca să amortizeze prețurile, însă nu vor putea influența deciziile producătorilor mici. Riscurile persistă și la culturile tehnice. Dacă nu vom avea precipitații există riscul de reducere a producției”.

Expertul susține că și sectorul animalier, care este unul fragil, ar putea întâmpina probleme în aprovizionarea cu hrană, iar acest lucru va duce la diminuarea efectivului de animale și păsări.

Viorel Chivriga a concluzionat că sectorul agrar a fost salvat de pierderile mari, deoarece pandemia a venit în perioada când procesele agricole nu sunt intense, dar în acest răstimp decidenții trebuiau să ia decizii pe termen scurt pentru a proteja sectorul agricol de riscuri.

„Or, factorii de risc rămân aceiași de la an la an. Este vorba de asigurarea culturilor agricole, animalelor și păsărilor, dotarea tehnică și de digitalizare, care ar eficientiza activitățile agricole. În același timp, autoritățile ar trebui să nu neglijeze migranții care au revenit în țară, dar să fie stimulați în deschiderea unei afaceri și ajutați”, a conchis sursa citată.

leave a reply