NordNews
Avem ce spune

Șefa statului a revenit acasă la bordul unei curse low-cost. Dragoș Galbur: ,, Nu e nicio senzație, dar pentru asta merită un respect aparte”

Șefa statului  a revenit aseară din turneul euro-atlantic la bordul unei curse low-cost din Berlin. Aceasta este o cursă pe care a așteptat-o, alături de ceilalți pasageri, timp de 3 ore pentru o defecțiune la aeronavă. Imagini cu președinta au fost făcute publice de bloggerul Dragoș Galbur care s-a aflat și el în același avion.

 

Am venit de la Berlin la Chișinău împreună cu doamna președinte, cu zborul low cost de la Wizzair. Nu e nicio senzație, dar pentru asta merită un respect aparte, dat fiind faptul că 30 de ani majoritatea președinților cheltuiau banii publici pe zboruri charter în lux și opulență. Banul public trebuie cheltuit cu bun simț!”, a scris Dragoș Galbur pe rețelele de socializare.

Președinta țării a revenit după un adevărat turneu diplomatic. A participat la funeraliile reginei Elisabeta a II-a de la Londra, după care a mers în SUA la Adunarea Generală a ONU unde a ținut un discurs, iar la întoarcere a trecut prin Berlin unde s-a întâlnit cu cancelarul german Olaf Scholz, cu Svenja Schulze, ministra pentru Cooperare Economică și Dezvoltare a Germaniei, cu membri ai Bundestagului și cu reprezentanți ai mediului de afaceri din această țară.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"