Șeful Inspectoratului de Poliție Briceni, Valeriu Moscalu a fost demis

Șeful Inspectoratului de Poliție Briceni al IGP al MAI, comisar-șef Valeriu Moscalu a fost demis din funcție la o zi după revenirea din concediu de către ministrul Afacerilor Interne Andrei Năstase  ca urmare a inițierii unei anchete de serviciu de către Serviciul protecție și anticorupție al MAI.

Decizia ministrului survine pe fundalul unor semnale din partea mass-media referitoare la acuzații de săvârșirea unor ilegalități grave de către comisarul-șef Moscalu, dar și al unor sesizări din partea unor cetățeni.

Ministerul Afacerilor Interne reiterează în context faptul că din dispoziția ministrului Năstase în raport cu orice abuzuri sau acte de corupție săvârșite de angajați MAI va exista o politică de toleranță zero, iar orice sesizare în acest sens va fi minuțios examinată de către structurile abilitate.

Potrivit crimemoldova.com , fostul comisar al raionului Briceni, Valeriu Moscalu, a fost învinuit că a estorcat 237 mii euro de la o familie de moldoveni, care muncea în Franța și căreia i-a promis să-i achiziționeze mai multe hectare de teren arabil. Din bani estorcați, Moscalu și-ar fi construit un frigider în orășelul Cupcini, o brutărie și a plantat o livadă în apropierea orașului Edineț. În aprilie 2016, pe numele lui Moscalu a fost intentat un dosar penal pentru escrocherie în proporții deosebit de mari, iar în decembrie 2016, Moscalu a fost scos de sub urmărire penală pe motiv că acest nu ar fi vinovat și a fost acuzat doar de obținerea și folosirea unor documente false.

leave a reply