NordNews
Avem ce spune

Sergiu Litvinenco, reacție la revenirea lui Clima la șefia Curții de Apel Chișinău: „Acrobații juridice înainte de Revelion”

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, vine cu o reacție la decizia Judecătoriei Chișinău de a-l repune pe Vladislav Clima în funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău. Potrivit demnitarului, „clanurile mafiote din domeniul justiției se fac a nu înţelege un lucru elementar”, și anume că „timpul lor a expirat, iar modul în care banul şi traficul de influenţă făceau dreptate a trecut”, scrie deschide.md

„Lucrurile sunt ireversibile. Evident, se mai încearcă diverse acrobații juridice, inclusiv înainte de Revelion, când lumea este ocupată cu alte lucruri. Dar totul va fi în zadar, fiindcă cetățenii Republicii Moldova vor eliminarea clanurilor corupte şi un sistem de justiție unde în prim-plan este pus interesul public. Iar noi vom îndeplini ceea ce am promis oamenilor. Pentru că aşa este corect”, a scris Litvinenco.

Amintim că Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, a anulat vineri, 31 decembrie, decretul prin care președintele R. Moldova, Maia Sandu, l-a revocat pe Vladislav Clima din funcția de președinte al Curții de Apel Chișinău.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

"
"