NordNews
Avem ce spune

Sergiu Sîrbu se alătură altor trei deputați „PRO MOLDOVA” și își declară susținerea pentru Violeta Ivanov

Deputatul „PRO MOLDOVA”, Sergiu Sîrbu, anunță că o va susține pe Violeta Ivanov, candidatul Partidului „ȘOR”, în cadrul scrutinului prezidențial din 1 noiembrie. Potrivit parlamentarului, această decizie este una personală pe care el nu-i impune nimănui, scrie deschide.md

Această campanie electorală abundă de tot felul de declarații, promisiuni și poziționări. Mai nou, au apărut deja tot felul de teorii ale conspirației care pot provoca doar zâmbet. Realitatea este mult mai simplă decât pare. Vorbind despre apelul fostei noastre colege, candidatului partidului Șor Violeta Ivanov, fără a prejudicia în niciun fel decizia partidului pe care, evident o voi respecta, totuși aș dori să mă expun exclusiv din nume propriu ca simplu cetățean.

– Cu regret nu avem candidatul nostru, exclus ilegal din cursă;
– Doar Violeta Ivanov a solicitat deschis susținere;
– Restul candidaților nu doar că nici nu cer susținere dar chiar se feresc de noi;
– Violeta Ivanov cu colegii au fost unicii care au sărit, solidari, în lupta cu SPP atunci când ziua amiaza mare a fost sechestrat un deputat din Parlament;
– O cunosc personal pe Violeta Ivanov mai bine de 11 ani, am făcut împreună lucruri bune și o respect ca un bun profesionist”, a scris el.

Politicianul a îndemnat societatea să nu caute „substraturi ascunse”, pentru că „ele nu există”.

Este opinia mea strict personală și nu o impun la nimeni. Eu personal o respect și o susțin pe dna Violeta Ivanov, totodată, având respect și față de alți candidați care doresc binele acestei țări. De asemenea, voi respecta decizia partidului iar politic voi acționa doar în baza acestei decizii”, a precizat el.

Amintim că anterior alți trei deputați „PRO MOLDOVA” și-au anunțat sprijinul pentru Violeta Ivanov. Este vorba despre Cornel Padnevici, Grigore Repeșciuc și Gheorghe Brașovschi.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata